Sistemul limfatic are o funcție similară cu cea a sistemului cardiovascular. Asigură nutrienți celulelor din țesuturi, dar se deosebește de acesta prin următoarele caracteristici:
În plus, el ajută la îndepărtarea produșilor de degradare rezultați în urma metabolismului din țesuturi. Prin intermediul vaselor și organelor din componența sistemului, el reintroduce limfa din țesuturi în circulația sanguină, astfel reutilizând-o.
De asemenea, sistemul limfatic are legături importante cu sistemul imun. Deci el joacă rolul de apărare specifică a organismului împortiva agenților patogeni de tipul microorganismelor și moleculelor străine. Mai exact, componentele sistemului imun circulă prin intermediul vaselor limfatice și sanguine. Prin urmare acesta își execută rolul prin intermediul celulelor, în sistemul limfatic.
Părțile componente ale sistemului limfatic sunt reprezentate de:
Prin intermediul acestora, sistemul limfatic asigură reintegrarea limfei din spațiile intracelulare în circulația sanguină.
Caracteristici:
De la nivelul capilarelor limfatice, limfa ajunge în vasele limfatice mai mari care la rândul lor confluează și dau naștere unor vase limfatice cu dimensiuni din ce în ce mai mari. Astfel, în final ia naștere ductul toracic.
Ductul toracic:
În traiectul său ductul toracic trece:
Limfa din zona subdiafragmatică și jumătatea supradiafragmatică stâgă a corpului este drenată de către ductul toracic. În ceea ce privește jumătatea supradiafragmatică dreaptă a corpului, ea este drenată de către ductul limfatic drept.
Ductul limfatic drept:
Având în vedere că ductul toracic și ductul limfatic drept (vasele limfatice mari care drenează limfa din întregul organism) reintegrează fluide din țesuturi în circulația sanguină, vărsându-se în venele subclaviculare, fluidul din sistemul limfatic curge într-o direcție unică.
Pentru ca circulația limfei într-o singură direcție să fie posibilă, pe traseul vaselor limfatice sunt prezente multiple valve semilunare care acționează similar cu valvele venoase. De asemenea, în momentul contracției mușchilor scheletici, aceștia aplică presiune pe pereții vaselor limfatice, presiune care ajută mișcarea fluidului în sistemul limfatic. Principala funcție pentru care vasele sistemului limfatic sunt adaptate este aceea de îndepărtare a moleculelor cu dimensiuni mari, cu predilecție proteinele. Prin proteine înțelegem compuși macromoleculari care rezultă prin condensarea aminoacizilor.
Din cei 16 mL de apă care părăsesc capilarele arteriale în fiecare minut, numai 15 mL sunt reintegrați în capilarele venoase. Volumul de lichid restant este filtrat de capilarele limfatice. Astfel rezultă un debit limfatic mediu de aprox. 1500 mL/zi. Acest volum este variabil în funcție de multipli factori hemodinamici.
Caracteristici:
Funcțiile nodulilor limfatici:
Structural, nodulii prezintă două zone distincte:
Nodulii sunt împărțiti in segmente mai mici numite lobuli. Lobulii sunt segmente delimitate de extensii ale capsulei care înconjoară nodulii. Fibrele de reticulină (fibre de țesut conjunctiv care au rol de susținere) constituie țesutul conjunctiv din interiorul lobulilor și au rolul de a susține celulele principale prezente în nodulii limfatici, limfocitele B și limfocitele T. În interiorul lobulilor, limfa circulă prin sinusurile limfatice, o serie de spații libere din interiorul nodulilor. În plus față de limfă, în aceste sinusuri sunt prezente și cateva celule.
Dacă în zona corticală limfocitele sunt dispuse dens în foliculi, în zona centrală (medulară), numărul lor este mai redus, astfel ele sunt dispuse mai rar.
Principalele organe ale sistemului limfatic sunt reprezentate de:
Principalele organe ale sistemului limfatic
Nodulii linfatici se găsesc în mai multe sedii din tot organismul:
La nivelul cavității bucale și faringelui sunt prezente amigdalele, reprezentate de aglomerări de țesut limfoid care este căptușit de epiteliul ce alcătuiește mucoasa. Amigdalele au multiple localizări:
Cu toate acestea, termenul este folosit în principal în referință cu cele palatine. Un tip particular de țesut limfoid sunt plăcile lui Peyer – agregate de țesut limfoid (asemănător amigdalelor) care se găsesc în grosimea peretelui tractului intestinal.
Caracteristici:
Limfocitele T, celule ale sistemului imun, au această denumire deoarece procesul de maturare al celulelor T primitive are loc în timus. Ele se transformă în celule T mature, ca mai apoi marea lor majoritate să migreze către nodulii limfatici din restul corpului. Spre deosebire de splină și nodulii limfatici, timusul este alcătuit din numeroși lobuli și elemente limfoide care se distribuie atât în zona corticală cât și în cea medulară.
Deoarece timusul are și funcție secretorie (produce și secretă hormonii numiție timozine) el este considerat ca fiind și glandă endocrină. În procesul de maturare al limfocitelor T care are loc în timus intervin și acești hormoni.
Caracteristici:
Datorită contactului său cu organele învecinate, splina capătă forma caracteristică. Astfel:
Similar cu nodulii limfatici, splina prezintă o capsulă conjunctivă care trimite spre interior scurte prelungiri sub form unor septe. Însă spre deosebire de noduli, splina nu este segmentată în lobuli de aceste septe. Prin intermediul arterei splenice, sângele ajunge în splină. Artera splenică este o ramură a trunchiului celiac – ramură viscerală a aortei abdominale. Sângele colectat de la nivelul splinei ia calea venei splenice, care contribuie la formarea venei porte – venă care are rolul de a transporta sângele către ficat ulterior absorbției intestinale.
Funcțiile splinei sunt variate și foarte importante:
Caracteristici:
Acest lichid se acumulează în spațiul extracelular și are în componența sa substanțe ce sunt eliminate de celule. Dintre aceste substanțe, unele precum proteinele și microorganismele, nu pot trece cu ușurință înapoi în capilare și, astfel, ele rămân în număr mare în limfă.
Limfa este reprezentată de lichidul din țesuturi care este colectat de un vas limfatic învecinat. În timpul circulației sale, limfa ajunge la nivelul nodulilor limfatici unde este îmbogățită cu limfocite și monocite. Ulterior, limfa împreună cu culele adăugate vor fi reintroduse în circulația sanguină.
Datorită faptului că în procesul de digestie acizii grași, spre deosebire de alți compuși, nu pot trece în capilare, limfa de la nivelul tractului gastrointestinal are o componență aparte. Acizii grași sunt rezultați în urma digestiei grăsimilor. Ei trec în capilarele limfatice – denumire sub care sunt cunoscute vasele limfatice ale peretelui intestinal. Astfel, datorită unui conținut ridicat de grăsimi, limfa are o consistență lăptoasă la acest nivel.
Edemul reprezintă efectul rezultat în urma acumulării de lichid interstițial în țesuturi. Acumularea poate fi rezultatul:
Caracteristici:
În cadrul dezvoltării fetale, sistemul imun ia naștere în a treia lună de viață intrauterină. În această perioadă apar celulele stem – celule primitive care se dezvoltă în măduva osoasă a fetusului. Celulele limfopoetice, adică celulele care sunt capabile să formeze limfocite sunt un tip particular de celule stem. Ele reprezintă precursori ai sistemului imun.
În procesul lor de dezvoltare, celulele limfopetice pot urma una dintre cele două căi:
În cazul organismului uman, organele echivalente bursei lui Fabricius sunt reprezentate de măduva oasoasă și de nodulii limfatici de la nivelul tractului gastrointestinal. În procesul de maturare, limfocitele B acumulează pe suprafața lor anticorpi, care sunt chiar sintetizați de acestea. Ei reacționează cu antigenele și funcționează de asemenea și ca receptori, intrând astfel în componența răspunsului imun.
Sistemul imun nu este funcțional imediat după naștere, ci acest proces are loc la șase luni după aceasta. După ce devine funcțional, un rol important în organizarea și funcționarea sa este atribuit limfocitelor B și T. Datorită distribuției largi ale acestor celule la nivelul nodulilor limfatici și al organelor limfoide din tot organismul, limfocitele B și T au contact cu antigene de tipul microorganismelor care sunt prezente în sistemele organismului uman.
În măduva osoasă se regăsesc celulele stem (hemocitoblaști) care, urmând una din două căi, dau naștere celulelor limfopoetice. Dintre acestea:
Nodulii limfatici reprezintă locul unde se găsesc principalele rezerve de limfocite B și T.
Activarea limfocitelor B și T poate fi cauzată de molecule specifice, cunoscute drept antigene, care sunt reprezentate de structuri ce se găsesc pe suprafața microorganismelor.
Antigenele:
Deoarece proteinele și polizaharidele proprii ale unei persone sunt recunoscute de organism ca aparținând lui, ele nu activează sistemul imun. Acest proces este posibil deoarece pe suprafța celulelor sunt prezente molecule proteice cunoscute sub denumirea de CMH (Complex Major de Histocompatilibilitate), care sunt diferite pentru fiecare dintre indivizi și sunt recunoscute de către organism ca fiind antigene proprii.
În cadrul moleculelor CMH se diferențiază două clase:
Pentru a preveni activarea sistemului imun de către antigenele proprii ale CMH, fiecare celulă a sistemului imun defectuoasă este distrusă înainte de naștere. Rămân astfel doar celulele care au capabilitatea de a recunoaște antigenele CMH. Aceste celule cu funcție normală pot ataca doar agenții patogeni, deoarece ele pot face diferența între antigenele propria ale CMH și un alt tip de antigen care nu aparține organismului.
Prin urmare, organismul tolerează celulele care prezintă antigene proprii (cunoscute drept „self”) și reacționează prin răspuns imun doar la antigenele „nonself” sau care îi sunt străine. Procesul de distrucție ale celulelor care nu sunt capabile să diferențieze structurile proprii de cele „nonself” trebuie să fie constant pe durata întregii vieți pentru ca toleranța sistemului imun față de structurile „self” să fie menținută.
Modalitatea prin care antigenele pătrund în organism este prin intermediul unor așa numite porți de intrare. Aceste porți pot fi reprezentate de o varietate de procese precum: soluții de continuitate la nivelul membranei mucoase a tractului respirator sau la nivelul tegumentului. Spre exemplu:
Maturitatea sistemului imun este atinsă la vârsta de un an și continuă să funcționeze până în momentul morții. Inițierea procesului imun se face prin activarea celulelor fagocitare împotriva organismelor sau moleculelor „nonself”. Aceste celulele fagocitare sunt reprezentate de globule albe care se specializează în înglobarea și distrugerea agenților patogeni. Cele mai importante dintre ele sunt macrofagele, o tipologie de celulele albe mari, de formă neregulată.
În cadrul răspunsului imun au loc mai multe procese, astfel:
Macrofagele din diferite țesuturi
În nodulii limfatici, macrofagul intră în contact cu limfocitul T helper sau celula T4, un tip paricular de limfocit T. Acest limfocit sintetizează și eliberează limfokine o serie de molecule proteice cu reactivitate înaltă. Acest proces se datorează stimulării receptorilor de la suprafața limfocitului T helper de către antigenele străine și CMH de la suprafața macrofagului.
În continuare, limfokinele eliberate de limfocitul T helper stimulează limfocitele B sau T, depinzând de natura antigenului care a provocat răspunsul imun. Acest proces separă sistemul imun în două ramuri funcționale principale:
Imunitatea mediată celular, prescutată IMC, își datorează numele interacțiunii directe dintre celulele organismului și microorganismele sau moleculele ce nu sunt proprii acestuia. Procesul de IMC este declanșat de limfokinele sintetizate de limfocitele T helper prin stimularea înmulțirii rapide a unui anumit tip de limfocite T cunscute ca limfocite T citotoxice, adică ele au acțiune toxică asupra celulei. Ulterior, limfocitele T citotoxice pătrund în sistemul circulator și încep să caute celulele care prezintă antigene „nonself”.
Țintele limfocitelor T citotoxice pot fi reprezentate de celule infectate cu:
Astfel, limfocitul T citotoxic intră în contact cu celulele infectate, recunoscând antigenele CMH și „nonself” și le distruge, exercitând un „atac letal” asupra lor. De asemenea, limfocitele T citotoxice sunt capabile să recunoască și celulele tumorale și să le îndepărteze din organism.
La rândul lor, limfocitele T citotoxice secretă alte limfokine. Fiind secretate la locul unde se regăsesc antigenele „nonself”, limfokinele atrag noi macrofage și stimulează distrucția agenților patogeni de către acestea. Limfocitele T se multiplică și dau naștere unor clone în perioadele de activitate, proces cunoscut drept proliferare sau multiplicare clonală.
În cadrul imunității mediate celular, reacția are loc doar între limfocitele T care au receptori complementari și antigenele care pot stimula acest receptor. Din acest motiv, alte limfocite T nu pot reacționa cu același antigen. După activare și în urma unui proces complex, denumit proliferare, rezultă clone ale limfocitelor T citotoxice, care migrează către locul infecției și reacționează cu agenții patogeni.
După ce agentul patogen care a declanșat răspunsul imun și activarea celulelor T este distrus și îndepărtat din organism, clonele limfocitului original activat sunt stocate la nivelul nodulilor limfatici și al altor țesuturi limfoide. Datorită faptului că limfocitul deține multiple clone, în cazul unei viitoare interacțiuni cu acelaeși antigene, ele vor răspunde rapid și vor îndepărta structurile „nonself” din organism.
Un tip special de limfocite este reprezentat de celulele „natural killer” care:
În plus față de acestea există și limfocitele T supresoare care:
Celălalt tip de imunitate este reprezentat de imunitatea mediată prin anticorpi, prescurtată IMA, care se bazează pe activarea limfocitelor B. În cadrul țestului limfoid, macrofagul aflat în circulație intră în contact cu diferite tipuri de limfocite B. Dintre acestea, el se poate întâlni cu o tipologie specifică de limfocite B pe suprafața cărora se află molecule de anticorpi complentare cu antigenele macrofagului. Activarea limfocitelor B este rezultatul legării antigenului de moleculele de anticorpi și intervenția limfocitelor T helpre.
Ulterior, limfocitele B se multiplică rapid, creând o serie de clone celulare programate să sintetizeze anticorpi. Acest proces este atât de intens încât mai mult de 2000 de molecule de anticorpi specifice pentru antigen sunt eliberate în fiecare secundă. Mai mult, multe dintre limfocitele B sunt convertite de către alte semnale biochimice în plasmocite în decursul a doar câteva ore. Plasmocitele sunt un tip de celulele care sunt progamate pentru a produce activ anticorpi.
În cadrul imunității mediate celular se succed mai multe procese, așa cum se poate observa în figură:
Antigenele care declanșează acest proces sunt variate:
Moleculele de anticorpi sunt de natură proteică și sunt de cinci tipuri:
Structural, anticorpii IgG prezintă:
Unul dintre capetele moleculei de anticorp, cel variabil, prezintă o specificitate înaltă pentru antigenul care a declanșat sintetizarea sa. Din acest motiv, anticorpul va interacționa doar cu acel tip de antigen. Deoarece există mai mult de un milion de antigenie, sistemul imun este capabil sa producă tot atât de multe tipuri de anticorpi, câte unul pentru fiecare dinte tipurile posibile de antigene. Prin urmare, anticorpii produși în urma stimulării sistemului imun de către virusul rujeolei va interacționa doar cu acesta, cei produși pentru varicelă doar cu virusul varicelei șamd.
Deoarece anticorpii se află în circulație, ei intră în contact cu microorganimele care prezintă antigene capabile să stimuleze producția de anticorpi. Ulterior, ei se combina chimic cu antigenele și le neutralizează prin multiple mecanisme. Spre exemplu:
Reacția antigen-anticorp se finalizează prin eliminarea microorganismului și recuperarea organismului după boală.
Anticorpii sunt denumiți și imunoglobuline și sunt în număr de cinci. Ei sunt reprezentați de: IgG, IgM, IgA, IgD și IgE. Cei din urmă, IgE, facilitează eliberarea:
Această eliberare se produce în urma fixării IgE pe suprafața bazofilelor și mastocitelor, reprezentanți ai celulelor albe sanguine. Substanțele eliberate, enumerate mai sus, produc:
Caracteristicile celor cinci tipuri de anticorpi
Anticorpii sunt molecule proteice. Ei se clasifică în cinci tipuri diferite:
Acest text nu poate fi copiat.
