Sistemul reproducător feminin este un complex de organe. Acesta este alcătuit din mai multe organe de reproducere, precum:
Ovarul este cel mai important organ de reproducere al acestui sistem. Numit și gonada feminină, este cel care are capacitatea de a produce celule reproducătoare feminine, numite gameți. Pe lângă această funcție majoră, mai putem aminti și funcția de producere a hormonilor.
Celulele reproducătoare, atât feminine cât și masculine, se mai numesc și gameți. Momentul în care celulele reproducătoare feminine și masculine se vor contopi, se va forma zigotul, numită și celula-ou. Acest timp de contopire mai poartă numele de fecundație.
Sistemul reproducător feminin are mai multe componente cu diferite funcții. Prezintă mai multe ducte ce au rolul de a transporta gameții, conține glande care secretă lichide, prezintă și organe anexe care secretă lichide. Este alcătuit și din structuri anexe: organe genitale externe, ce sunt localizate la exterior, asociate sistemului reproducător feminin. Este de altfel și un veritabil sistem ce poate asigura rolul de nutriție și protecție a embrionului, iar mai târziu, a fătului. După naștere, această funcție este preluată de glandele mamare.
Organele genitale feminine sunt situate în cavitatea abdomino-pelvină. Acestea sunt cuprinse într-o lojă proprie formată de către un pliu peritoneal. Peritoneul este o membrană fibroasă ce conține o cantitate mică de lichid, undeva la 100 ml. Acesta se inseră pe organele din interiorul cavității abdomino-pelvine, dar și pe pereții adiacenți. Rolul principal al peritoneului este de a diminua frecarea dintre organe. Un rol foarte important al peritoneului este reprezentat de realizarea lojelor organelor.
Peritoneul se poate considera ca un punct de reper:
Peritoneul prezintă și niște „extinderi” ce se regăsesc sub formă de pliuri, în cazul nostru ligamentul larg al uterului. De marginea sa superioară se prind trompele uterine, ce vor ajunge la nivelul ovarelor, în partea laterală. Acest ligament se va fixa pe pereții laterali adiacenți, iar epiteliul său se va continua cu epiteliul peritoneului parietal.
Sunt organe pereche de formă migdalată. Au dimensiunea mică, lungimea lor este de 5 cm și lățimea de 2,5 cm. Ele sunt localizate la terminarea trompelor uterine, deci retroperitoneal. Sunt, de asemenea, situate în apropierea pereților laterali ai cavității pelviene. Una din funcțiile ovarelor este cea de secreție. Secreția hormonală este reprezentată de estrogen și progesteron. Producția de gameți este reprezentată de ovule sau oocite.
Ovarele sunt susținute în poziția lor datorită unor ligamente:
Structură
Ovarul prezintă două zone:
Zona medulară va conține vase de sânge și nervi. Zona corticală va conține foliculi ovarieni în mai multe stadii de dezvoltare. Un folicul este format din mai multe straturi celulare. Un singur folicul va înconjura un oocit primar, sau ovocit. Oocitele primare sunt imature, neajunse la stadiul final de dezvoltare. Foliculii se maturizează, lunar, unul câte unul, apoi vor expulza oocitul. De la nivelul ovarului, acest ovocit, va fi preluat de trompele uterine. Acest proces poartă numele de ovulație.
Ovulația reprezintă un proces de expulzie a ovulului de către ovar. Acest proces este ciclic și are loc la aproximativ 28 de zile. Procesul începe cu ovulele care trec prin ductele anex și ajung în uter. După ce este expulzat ovulul, foliculul se reorganizează și va deveni corp galben. Corpul galben se mai numește și corpus luteum.
Corpul galben are ca rol principal secreția de hormoni. După o perioadă de 14 zile, corpul galben se va transforma în corp alb. Corpul alb se mai numește și corpus albicans. Acest corp alb nu este la fel de productiv ca și corpul galben. Astfel, sinteza de estrogen și progesteron va scădea, până nu va mai produce deloc. Însuficiența, respectiv lipsa de hormoni eliberați de corpul alb va determina începutul menstruației.
Se mai numesc și trompele lui Falloppio. Acestea au circa 12,5 cm lungime. Ele sunt ductele ce conectează ovarul cu uterul, cuprinse în ligamentele largi ale uterului.
Structura trompelor uterine
Ele prezintă un capăt dilatat, în partea laterală, spre ovare. Capătul are un aspect de pâlnie, sau de trompetă. Această porțiune se numește infundibul. La capătul comunicant cu ovarul va prezenta niște fâșii, numite fimbrile. Fimbrilele mai au aspectul de prelungiri neregulate, sau terminații digitiforme.
Capătul medial al trompelor uterine se va prinde de uter prin intermediul ampulei. Această ampulă se continuă la interior cu un istm, scurt. Istmul este o secțiune îngustă ce se va lega, la interior, de peretele uterin. Istmul trompelor uterine se deschide în cavitatea uterină. Interiorul ampulei este tapetat de un epiteliu ce prezintă numeroase pliuri și buzunărașe, sau învaginații. Prin intermediul mișcărilor peristaltice ale mușchilor netezi și cu cilii de la acest nivel, oocitul va fi transportat spre uter.
Ovocitele sunt eliberate din foliculii ovarieni la exterior, iar acestea sunt captate de către fimbriile pulsatile. Fimbriile vor conduce oocitele spre trompe. Transportul ovulului de la nivelul infundibulului până în cavitatea uterină va dura aproximativ 3-4 zile, moment în care:
Uneori, există posibilitatea ca aceste oocite să nu fie prinse de fimbrii. Astfel, ovulele ratează intrarea în trompele uterine și ajung în porțiunea pelviană a cavității abdomino-pelviene.
Este un organ musculos, cavitar, de forma și dimensiunile unei pere. Acesta a fost denumit în trecut mitră. Are o localizare mediană, deasupra vaginului și vezicii urinare. Este situat anterior, în cavitatea pelviană. Rolul său este de protecție și nutriție pentru embrion pe tot parcursul sarcinii. Uterul reprezintă și locul unde embrionul se va dezvolta până la naștere. În perioada unei sarcini, forma și dimensiunile sale se modifică ireproșabil. Mijlocul său important de susținere este reprezentat de ligamentul larg al uterului.
Organele importante ale sistemului reproducător feminin
Structura uterului
Structura uterului este complexă. Prezintă mai multe regiuni ce au dimensiuni și forme diferite. Este alcătuit din:
Partea superioară tapețată de pereți groși se va numi corp uterin. Corpul uterin prezintă o parte superioară bombată, și poartă numele de fund uterin. La acest nivel se vor uni cu trompele uterine prin intermediul istmului.
Partea inferioară a uterului poartă numele de istm uterin, ceea ce înseamnă că este o regiune mai îngustă. Istmul se va continua cu colul uterin. Colul uterin mai este numit și cervix, reprezintă cel mai inferior punct al uterului, ce pătrunde și în vagin. Aici, sunt depozitați spermatozoizi în timpul actului sexual. Colul uterin are aspectul unui tub muscular.
Ultima porțiune a uterului o reprezintă canalul cervical. El se deschide la nivelul vaginului prin orificiul extern vaginal al colului uterin. Acest canal face legătura dintre cavitatea uterină și vagin. În plan frontal, cavitatea uterină are forma unui triunghi cu baza la polul superior. Unghiurle superioare au raport cu cavitatea uterină, iar unghiul inferor va avea raport cu vaginul prin orificiul extern al colului uterin.
Deoarece uterul prezintă un perete foarte gros, a fost nevoie să fie împărțit în 3 straturi musculare:
Stratul intern al uterului se numește endometru. Este compus din alte 2 straturi:
Stratul superficial este este mai gros. Acesta mai poartă numele de strat funcțional. El reprezintă locul unde se implantează embrionul. Stratul profund este mai subțire. Se mai numește și strat bazal. Rolul stratului bazal este de a asigura regenerarea stratului funcțional după descuamarea acestuia.
Un aspect foarte important cu privire la stratul funcțional este atunci când are loc implantarea embrionului:
Stratul mijlociu al uterului se mai numește și miometru. La bază este format dintr-un strat gros de mușchi netezi. Rolul lor este de a se contrata ritmic în timpul travaliului și nașterii fătului.
Stratul extern al uterului se mai numește perimetru sau serioasă. El îmbracă uterul la exterior. El se continuă cu mezoteliul ligamentului larg al uterului.
Vaginul este un conduct fibros și muscular. Are o dimensiune de circa 9 cm lungime. Acest lucru se poate schimba, se poate extinde în sus și posterior. De aceea, vaginul este numit și organul feminin copulativ, sau canalul de naștere.
Localizarea sa este imediat sub uter. Reprezintă cel mai inferior segment al sistemului reproducător feminin. Acesta începe de la colul uterin, care este situat superior, și se termină la orificiul vaginal situat inferior. Prezintă o relație strânsă cu colul uterului, astfel, se observă un reces de dimensiuni mici, ce poartă numele de fornix.
Înainte de deschiderea acestuia spre exterior, va prezenta o cută subțire de epiteliu ce poartă numele de himen. El este prezent înainte de începerea unui act sexual. Acest humen va bloca parial, sau complet, contactul organelor străine cu mediul intern vaginal.
Rolurile vaginului sunt de a elimina fluidele ce se adună în cavitatea vaginală, prin menstruație. El depozitează și spermatozoizii din timpul copulației, în cavitatea vaginală, de unde iși vor continua traseul pentru a fertiliza ovocitul. Vaginul este unica și singura cale de expulzie a fătului în timpul nașterii.
Denumite generic vulvă, sunt o parte din organele anexe ale sistemului reproducător feminin. Vulva este alcătuită din:
Pentru început, vaginul comunică cu exteriorul prin orificiul vaginal. Acest orificiu vaginal se află localizat într-o regiune din vuvlă, pe nume vestibul. Vestibulul mai prezintă și uretra. Vulva conține mai multe structuri anatomice, precum:
Vulva va prezenta 3 elemente ce ajută la delimitarea structurilor sale componente, și anume:
Cele două labii mici vor delimita precis vestibulul. Au aspectul unor pliuri alungite, simetrice, fine la atingere și delicate. Sunt prevăzute cu numeroase glande sebacee. Posterior, aceste 2 labii mici, se vor întâlni în zona dintre anus și vulvă a perineului.
Muntele lui Venus este de fapt o depunere de țesut adipos anterior de simfiza pubiană, acoperită de un strat de piele. Acesta se mai numește și mon pubis. Împreună cu labiile mari, ajută la delimitarea anterioară a labiilor mici.
Labiile mari ajută la delimitarea exterioară a zonei intime. Aceste labii sunt 2 cute ale pielii, alungite. Ele înconjoară parțial labiile mici și structurile vestibulului vaginal. Rolul labiilor mari este de a secreta un fluid specific ce menține lubrifiată suprafața internă.
După pubertate, zona anterioară împreună cu întreaga regiune a labiilor mari, vor fi acoperite de păr pubian.
Glandele mamare sunt glande accesorii sistemului reproducător feminin, la distanță față de celelalte. Reprezintă cele mai proeminente structuri superficiale ale peretelui toracic. Acestea sunt situate la nivelul cutiei toracice anterioare, în țesutul subcutanat al sânilor. Au o situație simetrică unul față de celălalt, și un rol foarte important.
Structura glandelor mamare
Acestea sunt la bază glande de tip alveolar. Glandele produc o secreție specifică, în cazul femeilor: laptele matern. Producția de lapte de către glandele apocrine poartă numele de lactație.
Mamela, sau glanda mamară, este formată din mai mulți lobi. Un lob este alcătuit din mai multe glande apocrine, sau mamare. Lobii sunt despărțiti unii de ceilalți prin intermediul țesutului din jur. Lobii se vor uni anterior, loc reprezentat de porțiunea conică a fiecărui sân, pe nume mamelon. Tipul de țesut este conjunctivo-adipos. Rolul acestor glande apocrine este de a secreta lapte. Secreția, este mai apoi preluată de ductele mamare.
Mamelonul va reprezenta orificiul de ieșire al laptelui matern produs de glandele apocrine. Este situat în partea cea mai proeminentă a sânului. Pielea din jurul mamelonului este mai închisă față de restul epidermului încojnurător. Această regiune mai închisă la culoare din jurul orificiului, pe nume mamelon, va purta numele de aerolă. Aerola va prezenta și glande sebacee, și sudoripare.
Laptele matern este principala sursă de hrană pentru nou-născut și sugar. El este o secreție produsă de glandele apocrine. Această secreție va fi eliminată prin mamelon, un orificiu reprezentativ. Secreția laptelui matern va fi controlată de anumiți hormoni, precum:
Hormonul principal implicat în secreția laptelui matern este prolactina. Prolactina este un hormon secretat de hipofiza anterioară. Hormonul care produce expulzia laptelui matern este oxitocina. Acesta este un hormon secretat de lobul posterior al hipofizei. Mecanismul prin care acesta funcționează este reprezentat de acțiunea sugarului. Astfel, secreția de lapte matern va fi continuă, atâta timp cât există acțiunea de supt.
Fiziologia reproducerii la femeie cuprinde totalitatea modificărilor ce apar datorită formării și fecundării ovulului.
Din ciclul menstrual fac parte toate modificările ce apar odată cu eliberarea hormonilor ovarieni în sânge. Aceste modificări sunt fiziologice. Un ciclu menstrual are o durată optimă de 28 de zile. Acesta se întinde pe o perioadă de timp, începută de la prima sângerare, până la următoarea primă zi de sângerare. În acest ciclu menstrual amintim că ovulația ce trebuie să apară la jumătatea acestei perioade, adică în ziua a14-a.
Etapele ciclului menstrual
În primele 5 zile de la începutul ciclului menstrual, stratul funcțional al endometrului se va separa de restul peretelui uterin. Acest strat funcțional va fi înlocuit cu ajutorul statului bazal. Eliminarea lui se produce împreună cu mai multe secreții glandulare, mucus și sânge. Procesul de eliminare a stratului funcțional al endometrului, cu sânge, secreții glandulare și mucus se numește faza menstruală. De obicei, această fază durează de la 3 la 5 zile. Apar modificări hormonale ale estrogenului și progesteronului datorită acestei faze menstruale. Valorile lor vor fi mai scăzute decât normal. Odată cu acestea, începe formarea unui strat funcțional subțire al endometrului.
Între zilele 6-14 are loc faza proliferativă, de creștere. Aici, începe dezvoltarea de foliculi ovarieni. Stratul endometrului subțire va deveni mai gros. La nivelul endometrului se vor dezvolta glande tubulare. Odată cu aceste schimbări, se observă și o creștere a aportului sanguin, lucru ce va influența și prezența în sânge în cantitate crescută a hormonilor estrogen și progesteron. Cantitatea crescută de hormoni va determina refacerea structurii endometrului.
În ultima zi a acestei perioade apare ovulația. Aceasta este cauzată de cantitatea mare de estrogen și progesteron. Se va rupe foliculul ovarian, iar ovocitul este expulzat în cavitatea abdominală. Din cavitatea abdominală, ovocitul este preluat de trompa uterină. Foliculul eliberator de oocit, va deveni corp galben, ce va secreta hormoni.
Ovulația va fi declanșată de:
În zilele 15-28 endometrul este refăcut, ceea ce favorizează mediul pentru o viitoare sarcină. Corpul galben situat la nivelul ovarului, va începe să secrete hormoni:
Ulterior, se va iniția o nouă fază, numită și fază secretorie. Aceasta reprezintă momentul în care glandele de la nivelul endometrului încep să secrete nutrienți pentru a asigura aportul nutritiv viitorului embrion. De aici, putem avea două variante:
Prima menstruație poartă numele de menarhă. După o lungă perioadă de activitate a ovarelor, acestea se vor epuiza, iar faza menstruală începe să dispară. Această perioadă în care ciclurile menstruale se opresc din apariție, poartă numele de menopauză.
Estrogenul este un hormon ce are rolul de a determina apariția modificărilor de la nivelul uterului. Ei sunt produși în continuu.
Progesteronul este un hormon ce are rolul de a pregăti mucoasa uterină pentru o viitoare sarcină. Dacă se produce în cantități mari, se inhibă producerea de LH.
Oogeneza reprezintă un proces de formare a ovulelor în interiorul ovarului, de la stadiul de celule germinale primitive. Acesta este un porces ce începe de dinainte de naștere. Fătul de sex feminin, încă din viața intrauterină, va sintetiza sute de ovocite imature.
Celulele germinale primitive, numite și oogonii, vor începe prima fază, faza I, de diviziune meiotică. Această divizune nu este finalizată, astfel că, oogonile nu sunt divizate complet și se vor numi oocite primare. La acest moment, se numără undeva la 2 milioane de oocite primare. Aceste oocite primare vor fi înconjurate de straturi specializate, ce se vor diferenția în foliculi primari. Deci, la nivelul ovarelor, există de la naștere foliculi primari. După naștere, aceste ovare nu mai pot produce alți foliculi primari.
Numărul lor la pubertate atinge pragul de 75 000 de foliculi. La pubertate, se vor produce modificări date de eliberarea unor hormoni. Hipotalamusul este cel care produce secreția hormonului eliberator de gonadotropină. Se mai prescrutează și GnRH. El va stimula eliberarea hormonului foliculostimulant, produs de hipofiza anterioară. Hormonul foliculostimulant se prescurtează FSH. Acesta stimulează creșterea și maturarea foliculilor ovarieni.
Numai un folicul ovarian se va matura, pe rând, lunar. Adică, ovarele vor matura pe rând câte un folicul.
Hormonul luteinizant, LH, este un hormon secretat de hipofiză, care va avea efect asupra foliculului ce se află în curs de dezvoltare. Astfel, se produc hormonii estrogen și progesteron.
Un folicul ce se dezvoltă, se maturează, va însemna dezvoltarea celulelor foliculare. Astfel, apar modificări la nivelul oocitelor primare. Un oocit primar prezintă 46 de cromozomi. La sfărșitul meiozei, vor rezulta 2 celule, fiecare având 23 de cromozomi. Una dintre aceste 2 celule se va numi oocit secundar. Cealaltă celulă se va diferenția în globul polar, ce va degenera. Oocitul secundar se va diferenția în ovul matur, purtând 23 de cromozomi.
Oocitul secundar va trece prin a doua fază a meiozei, numită și meioza II. Procesele de dezvoltare a oocitului secundar sunt stimulate de Lh. Diviziunile se opresc la meafaza II. De aici, va purta numele de ovul.
Hormonii sistemului reproducător feminin
Foliculul primar se dezvoltă, și se va putea numi folicul matur. Acest folicul matur va avea nevoie de 14 zile pentru a se forma. El se mai numește și folicul vezicular. Oocitul pe care îl deține va fi situat într-o cavitate plină cu lichid. Această cavitate poartă numele de antru. Antrul este mărginit de mai multe celule de susținere, ce alcătuiesc coroana radiată.
După ce maturarea oocitului a luat sfărșit, se observă o creștere drastică a nivelului de LH. Cum am enunțat și anterior, hormonul luteinizant ajută la eliberarea oocitului din folicul, și anume, la ovulație. După ce foliculul a expulzat oocitul, acesta nu va mai evolua. La nivelul ovarului se poate observa o mică proeminență ce marchează acest proces de expulzie a oocitului. De la nivelul ovarului, oocitul ajunge în cavitatea peritoneală. De aici, se vor forma niște curenți de lichid date de fimbriile trompelor uterine. Astfel, oocitul este aspirat spre trompele uterine.
Concomitent, la nivelul ovarului, celulele ce alcătuiesc foliculul își vor modifica structura și compoziția biochimică. Aceste modificări sunt controlate, desigur, de LH. LH va determina, astfel, transformarea foliculului în corp galben, secretor de hormoni în cantități mari de:
Corpul galben poate fi activ timp de 12 zile, zile în care poate avea loc fecundația. Dacă are loc fecundația oocitului cu un spermatozoid, secreția de hormoni sexuali feminini va continua. Corpul galben își va continua existența încă 3 luni, deoarece secretă hormonii ce ajută păstrarea sarcinii. Dacă nu are loc fecundația oocitului, secreția de hormoni sexuali feminini va deveni inexistentă, și corpul galben se va transforma în corp alb, după care va degenera.
Fecundația reprezintă procesul de unire a goi gameți de sex opus, în timpul actului sexual. Gameții conțin câte 23 de cromozomi fiecare. Atunci când se vor uni, vor forma o celulă-ou, numită și zigot, ce va avea 46 de cromzomi.
Acest proces de fecundație are loc la nivelul trompelor uterine, acolo unde a ajuns și ovulul. Spermatozoizii sunt nevoiți să parcurgă un traseu prin mucus pentru a ajunge la locul viitoarei fecundări. Pentru ca spermatozoidul să fecundeze ovulul, în timpul traseului său prin mucusul sistemului reproducător feminin, trebuie să sufere modificări.
Spermatozoidul va trece prin etapa de capacitație. Aceasta înseamnă că membrana spermatozoidului va deveni mai fragilă. Fragilitatea membranei va favoriza eliberarea enzimelor din acrozomul spermatozoidului. Va rezulta o celulă nouă, numită și zigot. Sexul zigotulul va fi determinat de un anumit tip de cromozomi. Cromozomii prezenți sunt de forma X sau Y:
După fragilizarea membranei acrozomului, toate enzimele vor fi eliberate pentru a digera membrana externă a ovulului. În ciuda acestui fapt, numai un singur spermatozoid va reuși să penetreze membrana exterioară. Pentru ca un singur spermatozoid să poată fecunda ovulul, va avea nevoie de o cantitate mare de enzime din acrozomii altor spermatozoizi. Ulterior, după penetrarea ovulului de către un singur spermatozoid, membrana externă a celulei-ou își va schimba structura.
Astfel, nu mai poate fi penetrată de alți spermatozoizi. Oocitul penetrat va încheia procesul de meioză. Oocitul va prezenta în nucleu 23 de cromozomi și un globul polar ce va degenera. Nucleul spermatozoidului ce prezintă 23 de cromozomi, se va uni cu nucleul ovulului ce are tot 23 de cromozomi. Datorită celor 2 celule cu 23 de cromozomi, celula-ou va avea la nivelul nucleului 46 de cromozomi.
Oocitul va prezenta în nucleu 23 de cromozomi și un globul polar ce va degenera. Nucleul spermatozoidului ce prezintă 23 de cromozomi, se va uni cu nucleul ovulului ce are tot 23 de cromozomi. Datorită celor 2 celule cu 23 de cromozomi, celula-ou va avea la nivelul nucleului 46 de cromozomi.
Segmentarea
Este un proces asemănător mitozei; ea nu prezintă creștere celulară. Acest proces se realizează în urma fecundației. segmentarea prezintă de fapt, exact cum sugerează și numele, diviziunea unei celule în mai multe segmente. Celula divizată va prezenta segmente mai mici, de dimensiuni egale.
Segmentarea celulei va determina 16 segmente de formă sferică, unicelulare și solide. Celula-ou, astfel, se va numi morulă. Morula își va continua evoluția spre o celulă cavitară umplută cu lichid. Numele său va fi schimbat în blastocist. Dimensiunile blastocistului vor crește față de dimensiunile ovulului. La nivelul cavității uterine există o mulțime de nutrienți cu care blastocistul se va hrăni.
Celula va înainta în dezvoltare, prin stadiul de morulă, de blastocist, și totodată, și prin trompele uteirne. Acest blastocist va ajunge de la nivelul trompelor uterine, la nivelul cavității uterine. Timpul necesar de avansare a acestei celule este de 4-5 zile post-ovulație.
Implantarea
Reprezintă următoarea etapă a acestui proces de formare a unei sarcini, prin care blastocistul aderă de peretele cavității uterine. După alte câteva zile de la ieșirea din trompele uterine, blastocistul va avea contact cu endometrul uterului, de care se va prinde. Blastocistul erodează epiteliul, fixându-se, astfel, în endometru. Acest proces se va finaliza la circa 5 zile post-fecundație.
La nivelul ovarului, foliculul transformat în corp galben va secreta în continuare porgesteron. Progesteronul ajută la împiedicarea eliminării mucoasei endometriale. Astfel, blastocistul, pentru a se fixa mult mai bine la nivelul endometrului, va forma mai multe prelungiri, cu numele de vilozități coriale. Ele se unesc cu țesuturile uterine, și formează placenta.
Placenta
Este un organ specific feminin, unde celula numită blastocist își va continua dezvoltarea. Ea va începe o secreție de hormoni ce va susține sarcina, precum estrogen și progesteron. La nivelul placentei au loc mai multe schimburi de materiale între sângele matern și sângele embrionar. Rolul elementelor transferate este de a menține condițiile optime de trai ale viitorului emrbrion. Prin placentă se transferă:
Un aspect important despre momentul implantării, îl prezintă depistarea unui hormon în sânge. La scurt timp după acest proces de implantare, celulele placentare vor secreta gonadotropina corionică umană, prescurtat și hCG. Acest hormon poate fi depistat în sânge și în urină, și este un marker fidel unei noi sarcini. În timp ce hCG este prezent în sânge, corpul galben va secreta activ estrogen și progesteron, hormoni ce întrețin sarcina. După o perioadă de 3 luni, corpul galben va degenera, iar secretorul activ de estrogen și prostesteron va deveni placenta.
Dezvoltarea celulei-ou de la stadiul de celulă până la ființă umană este un preces foarte lung și complex. Etapele sale de dezvoltare au fost împărțite în 2 stadii de dezvoltare:
Stadiul embrionar
El cuprinde primele 2 luni de dezvoltare. Individul în curs de dezvotare poartă numele de embrion. Blastocistul, în momentul implantației, s-a fixat în endometru. Acesta, va dezvolta în interiorul său o masă celulară internă. Masa celulară internă va suferi o diviziune a sa, în 3 foițe embrionare concentrice. Procesul prin care masa celulară internă a blastocistului se va diferenția în 3 foițe embrionare poartă numele de gastrulație. Rolul foițelor embrionare este de a forma diferite structuri ale viitorului individ. Astfel, structura celulară internă ce conține cele 3 foițe se va numi disc embrionar. Cele 3 straturi, deoarece sunt concentrice, se vor numi astfel:
Ectodermul este stratul celular extern al discului embrionar. Din acesta se vor dezvolta structuri externe precum:
Mezodermul este stratul celular intermediar al discului embrionar. Această foiță va da naștere:
Endodermul este stratul celular intern al discului embrionar. Din el se dezvoltă:
Foițele embrionare și structurile derivate ale acestora
În timpul dezvoltării embrionului, dar și a fătului, se observă că acesta este protejat de mai multe serii de membrane:
Sacul amniotic este sacul ce cuprinde în totalitate embrionul. Se mai numește și amnion. Acest sac prezintă și o membrană cu același nume, membrana amniotică. Aria externă a sacului amniotic se numește corion. Această zonă este delimitată de o membrană pe nume membrana corionică. Ea stă la originea vilozităților coriale. Între sacul amniotic și corion va exista o legătură intimă, până se vor uni. Astfel, se formează un sac ce cuprinde fătul. Însă, există o delimitare între sacul amniotic și corion, reprezentată de alantiodă. Alantioda este o membrană foarte bine vascularizată. Aceasta intră în alcătuirea cordonului ombilical.
În primele 6 săptămâni, se observă existența unui sac vitelin la nivelul embrionului, acest sac vitelin este cuprind într-o membrană vitelină.
Cordonul ombilical
Reprezintă un mijloc de unire între mamă și copil. El se extinde de la placentă la embrion. Are aspectul unei sfori alungite. Rolul său principal este de a transporta gaze, nutrienți și reziduri de la mamă la copil, și invers. Cordonul ombilical este alcătuit din:
Stadiul fetal este reprezentat de toată perioada sarcinii, cu excepția primelor săptămâni. Cuprinde, deci, ultimele 7 luni. Individul ce se dezvoltă în această perioadă se numește făt. Toate organele apărute din dezvoltarea embrionară trebuie să se dezvolte în această perioadă fetală. Odată cu dezvoltarea organelor, de la forma de embrion cu un aspect diferit, fătul va căpăta aspect uman caracteristic. În toată această perioadă fetală, fătul este înconjurat de amnion.
Etapele dezvoltării
În a 3-a lună de sarcină:
În a 4-a lună de sarcină:
În a 5-a lună de sarcină:
În a 6-a lună de sarcină:
În a7-a lună de sarcină:
În a 8-a lună de sarcină:
În a 9-a lună de sarcină:
Nașterea
Este procesul ce încheie perioada de sarcină a unei femei. Se mai numește și parturiție. Este momentul de trecere a fătului din cavitatea uterină, în mediul extern, fără a mai fi legat de corpul mamei pentru a supraviețui. Acest fenomen are loc la 266 de zile după procesul de fecundare.
Nașterea implică o mulțime de schimbări, procese și factori chimici, și numeroase mecanisme de feedback. În momentul travaliului, se va observa o schimbare la nivelul secreției de hormoni. Secreția de progesteron de la nivelul placentei va scădea. Efectul acestei scăderi va determina un efect inhibitor asupra endometrului, dar și asupra sintezei de prostaglandine.
Prostaglandinele sunt hormoni ce au rol în procesul de naștere. Ei vor stimula contracția mușchilor netezi ai peretelui uterin, odată cu dilatarea colului uterin. Astfel, se deschide orificiul cervical. Datorită contracțiilor uterine și dilatării acestuia, răspunsul organismului este reprezentat de eliberarea de oxitocină.
Oxitocina este un hormon ce produce contracții uterine de mare intensitate. Astfel, amnionul va fi supus unei presiuni foarte mari și se va rupe, iar lichidul din interiorul acesteia se la elimina. O naștere normală constă în trecerea capului copilului ca prim segment prin colul uterin. Acest lucru mai poartă numele de prezentație craniană. Astfel, țesuturile cervicale se lărgesc. Distensia mușchilor netezi va determina o secreție și mai mare de oxitocină, ca răspuns la forța de contracție.
Odată eliberată o cantitate mai mare de oxitocină, se vor iniția unde de contracții la nivelul colului uterin. Acestea sunt sub formă de unde, și vor induce mai apoi contracțiile peretelui abdominal. Acest proces se transmite prin căile reflexe ale măduvei spinării. Contracțiile mușchilor netezi sunt esențiale pentru expulzia fătului, de la nivelul colului uterin, prin vagin, iar mai apoi la exterior.La final, după câteva minute de la nașterea copilului, se va observa cum placenta este expulzată din uter.
Nașterea, pentru a fi normală, va trebui să prezinte prima dată capul fătului. Această situație poartă numele de prezentație cranială.
Există și situații în care primul segment expulzat este altă parte a corpului, precum fesele. Această situație se numește prezentație pelviană. Cazurile pentru acest tip de situație sunt rare, undeva la 5%.
Acest text nu poate fi copiat.
