Țesuturile

Ţesuturile:

constituie conglomerate de celule care au caracteristici similare
îndeplinesc funcții asemănătoare
sunt responsabile pentru menținerea funcțiilor corpului
celulele comunică prin joncțiuni intercelulare specializate
joncțiuni intercelulare specializate facilitează colaborarea și permite celulelor să funcționeze ca o unitate funcțională
includ receptori specifici de membrană și joncțiuni de ancorare între celule
fiecare țesut de bază este definit de un set de caracteristici morfologice generale sau de proprietăți funcționale

În organismul uman se găsesc patru tipuri majore de țesuturi:

tesutul epitelial (epiteliul)
țesutul conjunctiv
țesutul muscular
țesutul nervos

Țesutul epitelial – sau epiteliul, acoperă suprafața corpului, acoperă cavitățile din interiorul acestuia și formează cele mai importante părți ale glandelor. Anumite țesuturi epiteliale sunt adaptate pentru a absorbi substanțele nutritive, în timp ce altele sintetizează și excretă diverse secreții.

Țesuturile conjunctive:

sunt un grup variat de țesuturi
sunt compuse din celule dispuse într-o rețea de fibre numită matrice
materialul care înconjoară celulele matricei se numește substanță fundamentală
pot fi dure și inflexibile ca țesutul osos
pot prezența o oarecare flexibilitate, cum ar fi țesutul cartilaginos
pot fi flexibile, ca țesutul adipos

În unele cazuri, cum ar fi sângele, substanța principală este lichidă, iar țesutul conjunctiv nu prezintă suport solid.

Țesutul conjunctiv are numeroase funcții asupra organismului și anume:

de susținere
de protecție
de transport
de depozitare a diverselor materiale

Țesutul muscular este asociat cu mișcările corpului. Structura celulelor acestor tipuri de țesut le permite să realizeze următoarele tipuri de mișcări:

să se contracte
ajută la pomparea sângelui
mișcarea diferitelor părți ale corpului
propulsarea alimentelor prin tractul digestiv

Țesutul nervos este format din celule adaptate cu următoarele roluri:

primirea și transmiterea semnalelor
să răspundă la stimuli
să coordoneze activitatea conștientă
să coordoneze activitatea inconștientă

Țesutul nervos este componenta principală a sistemului nervos central și periferic.

Țesuturile umane și funcțiile lor

Țesutul epitelial

Țesutul epitelial este situat pe suprafața corpului, unde face parte din piele și căptușește diferite structuri:

cavitatea bucală
nasul
căile respiratorii
căile reproducătoare
căile urinare
alte cavități

Toate vasele de sânge sunt acoperite cu epiteliu. Celulele care alcătuiesc țesuturile epiteliale:

se divid prin mitoză
una dintre suprafețele epiteliale este în contact cu aerul sau cu diverse fluide, ceea ce permite celulelor să controleze mișcarea moleculelor de la o parte și de alta a epiteliului

Caracteristicile țesutului epitelial sunt:

nu este vascularizat
este aprovizionat cu nutrienți din vasele de sânge din țesutul conjunctiv subiacent
este ancorat de țesutul conjunctiv printr-o membrană bazală, care este compusă din materiale care nu fac parte din celule (non-celulare)
sunt capabile de secreție și pot fi numite epitelii glandulare sau, mai simplu, glande
prezintă trei forme celulare distincte:
- celulele scuamoase – sunt plate (turtite)
- celulele cuboidale – sunt în formă de cub
- celulele columnare – înalte și înguste

Membrana bazală este formată din:

glicoproteine (molecule proteice legate de moleculele de carbohidrați) care sunt secretate de celulele epiteliale
o rețea de fibre de colagen care aparțin țesutului conjunctiv

Joncțiuni celulare

Celulele epiteliale, de regulă sunt strâns unite între ele prin intermediul unor joncţiuni strânse şi aderenţiale.
Joncțiunile celulare strânse:

se dispun de jur împrejurul celulelor
leagă strâns celulele învecinate
se formează în urma alipirii membranelor celulelor adiacente prin cuplarea unor lipoproteine între ele în spaţiul intercelular, care devine foarte redus

Trei tipuri de joncţiuni ce pot fi întâlnite în țesuturile umane.(a) Joncțiunile strânse asigură fixarea celulelor între ele și prezintă porțiuni de fuziune a membranelor celulare. (b) Desmozomii sunt joncţiuni punctiforme între celule, ce prezintă filamente de cheratină cu rol de ancorare a celulelor. (c) Joncţiunile de tip „gap" au mici canale pentru a permite schimburile de ioni şi diverse molecule. Astfel de joncţiuni se găsesc în ţesutul muscular neted şi în cel cardiac. (Sursa: Barron's- Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină)

Desmozomii:

sunt joncțiuni aderenţiale
între membranele lor celulare alăturate apare un mic spațiu (de dimensiuni electronomicroscopice)
fibrilele intracelulare de cheratină ancorează glicoproteinele transmembranare care unesc celulele între ele

Un alt tip de joncţiune îl reprezintă joncţiunea „gap” (comunicantă):

între celule există canale și căi de trecere tubulare, ce permit trecerea ionilor şi moleculelor dintr-o celulă în alta
apar în ţesutul muscular neted şi în cel cardiac, dar nu şi în ţesuturile epiteliale

Prezentare comparativă a celor trei tipuri de joncțiuni intercelulare

Funcțiile țesuturilor epiteliale

Ţesuturile epiteliale pot îndeplini o gamă variată de funcții și anume:

protecția țesuturilor subiacente împotriva deshidratării, iritațiilor mecanice, substanțelor toxice sau traumelor
absorbția gazelor sau a nutrimentelor, cum se întâmplă în plămâni sau în sistemul digestiv
transportul nutrimentelor, fluidelor, al mucusului sau al diverselor tipuri de particule
epiteliul rinichiului are, de asemenea, un rol în excreția produșilor reziduali
anumite celule epiteliale sunt specializate în recepția senzorială; astfel de celule se regăsesc în structura urechii şi a mugurilor gustativi
funcție de secreție, ele producând, spre exemplu, enzime, sudoare sau hormoni

Aceste substanțe sunt produse de aşa-numitele epitelii glandulare.

Tipuri de țesuturi epiteliale

În organismul uman există numeroase tipuri de țesuturi epiteliale. Celulele ce alcătuiesc aceste ţesuturi pot fi:

plate (turtite)
cubice
cilindrice

Celulele plate sunt denumite celule pavimentoase, iar cele cubice şi cele cilindrice sunt denumite ca atare.

Există mai multe tipuri de țesuturi epiteliale, și anume:

simplu – cel ce conţine un singur strat de celule
stratificat – prezintă două sau mai multe straturi de celule
uroteliu (epiteliul tranzițional) – celule ce îşi modifică forma ca reacţie la distensie
pseudostratificat – un epiteliu care pare să aibă mai multe straturi de celule dar care, în realitate, este alcătuit dintr-un singur rând de celule cu înălţimi diferite; în acest tip de epiteliu, toate celulele vin în contact cu membrană bazală

Epiteliul simplu pavimentos:

este alcătuit dintr-un singur strat de celule turtite
sunt foarte subțiri și foarte netede
este localizat si in capilare, cele mai mici vase de sânge, suprafața interioară a capilarelor fiind foarte netedă
celulele turtite continuă căptușeala arterelor, venelor și inimii
căptuşeşte vasele de sânge şi pe cele limfatice(unde are denumirea de endoteliu) şi cavitățile interne(mezoteliu)
apare în canalele de mici dimensiuni din majoritatea glandelor
este prezent în anumite părţi ale tubilor renali
apare în porțiunile terminale ale sistemului respirator

Principalele funcții ale epiteliului simplu pavimentos sunt de:

protecție
absorbție

Epiteliul simplu cubic:

este compus dintr-un strat de celule de formă cubică, având nucleul dispus central
în glanda tiroidă, epiteliul cuboidal secretă hormonii tiroidieni, tiroxina
în glandele salivare celulele cuboidale secretă saliva
epiteliul cuboidal formează porțiuni din tubii renali
la nivelul tubilor renali, celulele prezintă microvilozități, iar funcția lor este reabsorbția materialelor utile înapoi în sânge
apare în multe glande
alcătuieşte epiteliul pigmentar al retinei

Alte localizări ale acestui epiteliu sunt:

suprafața ovarului
faţa anterioară a cristalinului

Acest epiteliu are funcţie de:

protecţie
secreţie

Epiteliul simplu cilindric:

este compus dintr-un strat de celule înalte, cu nucleii localizați în porţiunea bazală
căptuşeşte tractul gastrointestinal
apare la nivelul trompelor uterine şi al uterului
apare în unele porțiuni ale tractului respirator şi în multe glande
în acest epiteliu de la nivelul tractului digestiv apar şi glande unicelulare sub formă de celule caliciforme, ce secretă mucus
celulele caliciforme ce secretă mucus se găsesc în mucoasa intestinelor și în mucoasa unor părți ale tractului respirator, cum ar fi traheea
de reținut că față de restul celulelor, celulele epiteliului cilindric sunt mai înalte și mai puțin largi, iar la nivelul intestinului subțire prezintă microvilozități pentru o absorbție eficientă

Acest tip de epiteliu are funcție de:

protecție
secreție
absorbţie

Epiteliul pseudostratificat cilindric:

se mai numește și epiteliu ciliat
este format din celule columnare care prezintă cili pe suprafețele lor libere
funcția cililor este de a mătura materialele pe suprafața celulei
căptuşeşte traheea și arborele bronșic superior
căptușește şi porțiuni din ductele(canalele) sistemului reproducător şi ale uretrei masculine
din punct de vedere structural este alcătuit dintr-un singur strat de celule

Funcţiile acestui țesut sunt de:

protecție
secreție

Epiteliul stratificat pavimentos:

conține celule cubo-cilindrice la bază
conține celule cubice în stratul intermediar
conține celule pavimentoase la suprafață
epidermul pielii este alcătuit din acest tip de țesut
straturile superficiale ale ţesutului epitelial stratificat pavimentos sunt uneori îmbibate cu o proteină dură, cheratina
toate deschiderile organismului către exterior, precum gura, anusul, orificiile uretrei, ale urechilor și vaginul sunt tapetate cu epiteliu stratificat pavimentos
epiteliul stratificat pavimentos este format din mai multe straturi de celule, în mare parte plate, deși celulele inferioare sunt rotunjite
acest tip de epiteliu alcătuiește epiderma pielii, se mai numește și „cheratinizant”, deoarece produce cheratina proteică, iar celulele de la suprafață sunt moarte

Epiteliul stratificat pavimentos de tip nekeratinizant căptușește:

cavitatea bucală
esofagul
la femei, vaginul

Funcţia primordială a acestui epiteliu este protecţia.

Epiteliul stratificat cubic:

căptușește canalele glandelor sudoripare
apare în tubii testiculari şi în foliculii ovarieni
este alcătuit din mai multe straturi de celule cubice

Funcția lui principală este protecția.

Epiteliul stratificat cilindric:

este compus din mai multe straturi de celule înalte
este un țesut rar întâlnit în organism
apără cu predilecție uretra masculină, fiind rar întâlnit în restul organismului

Funcția principală a acestui țesut este de protecţie.

Epiteliile simple şi cel pseudostratificat sunt în totalitate unistratificate.

Epiteliul tranzițional:

mai poartă numele de uroteliu
este un tip de epiteliu stratificat
tapetează ureterele și vezica urinară
permite vezicii urinare să se umple și să se întindă, fără a rupe mucoasa
când vezica urinară este relaxată, acest epiteliu poate prezenta 6-7 straturi de celule rotunjite, pe când în stare de distensie vezicală, aceste celule se aplatizează

Funcția uroteliului este de protecție.

Caracteristicile țesuturilor epiteliale

Tipuri de glande

Pe lângă funcțiile de protecție și absorbţie, epiteliile pot prezenta și o funcție importantă de secreție atunci când sunt aranjate sub formă de glande. Epiteliul specializat secretor al glandelor mai poartă numele de epiteliu glandular.

Glandele sunt celule sau organe care secretă un produs, adică produc o substanță care are o funcție fie în acel loc, fie într-un loc mai îndepărtat. Unicelular înseamnă „o celulă”. Celulele caliciforme sunt un exemplu de glande unicelulare.

Glandele pot fi de 2 tipuri și anume:

endocrine
exocrine

Glandele endocrine:

secretă substanţe chimice cu rol important în reglarea funcțiilor, numite hormoni, în sânge
hormonii secretați de glande își exercită acțiunea direct în fluxul sanguin
efectele hormonilor pot include aspecte ale creșterii, utilizarea mineralelor și a altor nutrienți și reglarea tensiunii arteriale
sunt adesea denumite glande cu secreție internă sau glande fără canal (duct) excretor
exemple de glande endocrine sunt glanda tiroidă, glandele suprarenale și glanda pituitară
pancreasul este singurul organ care poate fi considerat atât o glandă endocrină, cât și o glandă exocrină

Glandele exocrine:

sunt clasificate în funcție de numărul de celule din care sunt alcătuite
secretă enzime şi alţi produşi prin intermediul unor canale
sunt adesea denumite glande cu secreție externă sau glande cu canal (duct) excretor
îşi eliberează secreția prin intermediul unor canale
exemple de glande exocrine sunt glandele salivare, glandele sudoripare si glandele gastrice

Glandele exocrine unicelulare:

sunt formate dintr-o singură celulă
o glandă unicelulară este celula caliciformă, care ia naștere printre celulele epiteliale din tractul digestiv, cu rol în secreția mucusului.

Glandele pluricelulare:

sunt alcătuite dintr-o multitudine de celule
sunt considerate simple dacă ductul lor nu este ramificat
glandele pluricelulare care prezintă un canal de excreție ramificat, se vor numi compuse

Glandele pluricelulare simple pot fi:

tubulare – dacă porțiunea secretorie are forma unui tub drept
tubulare încolăcite – dacă acest tub este răsucit
tubulare ramificate – dacă porţiunea secretorie tubulară prezintă ramificații
acinoase ramificate – dacă porțiunea secretorie este formată din mai mulţi săculeți (acini) situați de-a lungul unui canal secretor

Glandele pluricelulare compuse pot fi:

tubulare – dacă prezintă formă de tuburi ramificate
acinoase – dacă prezintă formă de acini
tubulo-acinoase – dacă au în constituție ambele tipuri de structuri

Glandele exocrine pot prezenta încă o clasificare în funcție de tipul de secreție produsă:

glande cu secreție seroasă
glande cu secreție apocrină
glandele cu secreție mucoasă produc mucus; mucusul:
- este o secreție gelatinoasă compusă din polizaharide şi proteine
- este produsul celulelor caliciforme
- poate fi produs și de către alte celule epiteliale din tractul respirator, digestiv şi reproducător

Glandele cu secreție seroasă:

reprezintă un tip de glande exocrine
au rol în producerea unui material proteic apos, care conţine de regulă enzime
în cazuri speciale, o glandă exocrină poate avea atât secreție mucoasă, cât şi secreție seroasă, numindu-se glandă seromucoasă, reprezentată de glandele salivare

Glandele exocrine în funcție de tipul de activitate se clasifică în:

glande merocrine – ale căror celule rămân intacte în timpul secreției, cum se întâmplă în glandele sudoripare şi în cele salivare
glande holocrine – conțin celule care se dezintegrează pentru a-și elibera produșii de secreție; un exemplu de astfel de glande sunt glandele sebacee de la nivelul pielii

Glandele apocrine:

sunt un tip de glande merocrine ale căror celule îşi eliberează secreția prin exocitoză, rămânând intacte
sunt reprezentate de glandele ceruminoase, mamare şi unele tipuri de glande sudoripare

Comparație între glandele exocrine

Tipuri de membrane

În locuri speciale din organism pot să apară anumite structuri numite membrane, cu următoarele caracteristici:

sunt formate dintr-un epiteliu
sunt formate din ţesut conjunctiv subiacent
sunt umectate de un fluid mucos sau seros
pot exista două tipuri de membrane, membrane mucoase și membrane seroase

Membranele mucoase:

tapetează căile de acces către exteriorul organismului, precum căile respiratorii sau urinare
protejează organele şi oferă lubrifiere diverselor suprafețe
prezintă de regulă trei straturi și anume:
- în stratul superficial se găseşte un epiteliu, care poate fi simplu, pseudostratificat sau stratificat
- stratul mijlociu se află imediat sub cel superficial, în el aflându-se lamina propria sau corionul, un țesut conjunctiv care sprijină epiteliul şi este bogat în vase de sânge
- în stratul profund se găsește musculara mucoasei, ce conţine straturi circulare şi longitudinale ale muşchiului neted

Membranele seroase:

căptuşesc cavităţile
acoperă suprafața viscerelor
intră în constituția pleurei, pericardului și peritoneului
sunt lubrifiate și permit mişcări fără fricțiune

Țesutul conjunctiv

Ţesutul conjunctiv:

prezintă o funcție de suport
leagă diverse tipuri de țesuturi între ele
este format în principal din substanțe intercelulare produse de celulele țesutului conjunctiv
o caracteristică pe care toate țesuturile conjunctive au în comun este prezența unei matrice în plus față de celule
matricea este o rețea structurală sau o soluție de material intercelular, fiecare țesut conjunctiv având propriul său tip specific de matrice

Țesutul conjunctiv se clasifică în 4 tipuri principale, clasificate după caracteristicile matricei (fibrelor) şi ale substanței fundamentale:

primul tip este reprezentat de țesutul conjunctiv propriu-zis:
- este un ţesut ce conține diverse tipuri de fibre dispuse într-o substanță fundamentală semilichidă
țesutul cartilaginos:
- are o substanță fundamentală semidură (cartilajul) ce conține o matrice fibroasă
țesutul osos:
- are de asemenea o matrice fibroasă
- matricea fibroasă este deosebit de dură
- matricea osului este formată în principal din săruri de calciu, care sunt dure și puternice
sângele, al patrulea tip de ţesut conjunctiv:
- conţine o substanță fundamentală lichidă
- este lipsit de matrice solidă, care poate apărea în urma coagulării
- matricea sângelui, este reprezentată de plasma sanguină, care este în mare parte compusă din apă

Țesutul conjunctiv prezintă următoarele roluri:

rol de suport și de legătură
oferă o zonă de trecere pentru vase sanguine și nervi
serveşte ca mediu de schimb pentru substanțele nutritive, gaze şi produse reziduale între celule şi capilare

Substanța fundamentală a ţesutului conjunctiv:

reprezintă o barieră împotriva răspândirii microbilor
este locul în care se desfăşoară procesele de protecție împotriva infecţiilor

Țesutul conjunctiv propriu-zis

Țesutul conjunctiv:

prezintă o substanța fundamentală semilichidă în care se regăsesc mai multe tipuri de fibre
în funcție de tipul şi dispunerea fibreor, se pot distinge mai multe tipuri de ţesut conjunctiv

Țesutul conjunctiv lax:

se mai numește și țesut conjunctiv areolar
se găseşte între piele şi muşchi, şi dedesubtul majorității epiteliilor
conţine mai multe tipuri de celule dispuse într-o matrice alcătuită din fibre cu dispunere lax

Fibroblastul prezintă următoarele caracteristici:

este o celulă des întâlnită în țesutul conjunctiv lax
sintetizează fibrele proteice ale țesutului care sunt componentele substanței fundamentale, ca de exemplu mucopolizaharidele precum acidul hialuronic
fibrele proteice ale fibroblastelor împreună cu fluidul tisular alcătuiesc matricea țesutului conjunctiv areolar

Macrofagul:

celulă întâlnită în țesutul conjunctiv lax
înglobează și distruge substanțele sau particulele străine din țesut
este o celulă fagocitară

Mastocitul:

celulă întâlnită în țesutul conjunctiv lax
prezintă granule citoplasmatice ce conţin printre altele histamină, o substanță ce are rol în reacțiile alergice şi în inflamații
mastocitele sunt prezente în matrice cu rol in eliberarea substanțelor chimice inflamatorii atunci când țesutul este deteriorat și o mulțime de celule albe din sânge, care sunt capabile de auto-locomoție

Limfocitul:

aparţine globulelor albe sanguine
prezintă un rol esenţial în reacția imună
poate fi găsit în țesutul conjunctiv lax
o funcție importantă a celulelor albe din sânge este de a distruge agenții patogeni reprezentati de bacteriile și virușii ce pătrund în organism prin aerul pe care îl respirăm și cu alimentele pe care le consumăm

Țesutul conjunctiv lax:

conţine fibre de colagen
conține fibre elastice
conține fibre de reticulină

Fibrele de colagen:

conţin proteina omonimă, colagen
au o mare rezistență la rupere
sunt foarte flexibile

Fibrele elastice:

conţin o proteină numită elastină
elastina le permite să se întindă şi să revină la forma inițială cu rapiditate

Fibrele de reticulină:

sunt fibre subțiri, delicate, de colagen
au rol de suport pentru alte celule, pentru capilare, fibre nervoase şi musculare

Țesutul conjunctiv dens:

prezintă aceleaşi componente întâlnite şi în țesutul conjunctiv lax
fibrele elastice şi cele de colagen sunt dispuse mai dens decât la țesutul lax
este denumit ordonat când fibrele de colagen sunt aranjate în fascicule paralele
este denumit neordonat atunci când aceste fibre alcătuiesc fascicule cu traiecte aleatorii

Țesutul conjunctiv dens este format în principal din fibre de colagen paralele (regulate), cu câteva fibroblaste împrăștiate printre ele. Acest aranjament paralel de colagen oferă o mare rezistență si cu o oarecare flexibilitate.

Țesutul conjunctiv dens ordonat se întâlneşte în:

tendoane
ligamente
aponevroze(un tip de tendoane late)

Tendoanele conectează mușchiul cu osul, iar ligamentele leagă oasele între ele. Când scheletul se află în mișcare, aceste structuri trebuie să poată rezista la forțele mecanice mari exercitate asupra lor.

Țesutul conjunctiv dens neordonat:

acoperă muşchii, oasele şi cartilajele
constituie capsule ce învelesc anumite organe

Țesutul conjunctiv reticulat:

conține fibre delicate ce formează o rețea numită reticul
reticulul oferă suport celulelor în anumite organe precum splina, nodulul limfatic şi ficatul
fibrele sunt sintetizate de către celulele reticulare

Țesutul adipos:

se mai numește și țesut gras
celulele adipoase acumulează picături de grăsime ce împing citoplasma şi nucleul celulei spre periferie, sub forma unei benzi subţiri; acest fenomen îi conferă celulei o formă inelară
conține relativ puține fibre
cantitatea de matrice din țesutul adipos este mică și constă din lichid tisular și câteva fibre de colagen

Adipocitele sunt specializate să stocheze grăsimea sunt forma chimică de stocare a energiei pe termen lung. Excesul de nutrienți conțin calorii care nu sunt irosite, dar sunt transformate în grăsimi pentru a fi stocate pentru a fi utilizate atunci când aportul de alimente scade.
Funcțiile acestui țesut sunt:

de protecţie mecanică
izolare termică
depozitarea de grăsime, care reprezintă o rezervă benefică de energie

Țesutul conjunctiv elastic:

conţine fibre elastice ramificate, dispuse în fascicule paralele sau sub formă de rețea
conține fibroblaste aşezate printre fibre
este localizat în ligamentele elastice, ca de exemplu cele aflate între vertebre, în corzile vocale și în pereţii arterelor mari, inclusiv în aortă

Mai poate fi localizat în jurul alveolelor pulmonare, unde fibrele elastice sunt întinse în timpul inhalării, apoi se retrag în timpul expirației pentru a elimina aerul din plămâni.

Țesutul conjunctiv pigmentar:

poate fi găsit în componenţa unor structuri ale ochiului
conţine celule cu rol de depozitare al pigmenţilor, de regulă melanină, un pigment de culoare închisă

Caracteristicile țesuturilor conjunctive

Cartilajul

Cartilajul:

este un tip de țesut conjunctiv rezistent la tensiune
rezistența se datorează fibrelor de colagen şi a altor componente din substanța fundamentală

Matricea cartilajului nu conține săruri de calciu și diferă de cea a osului prin faptul că conține mai multă apă, ceea ce îl face mai rezistent. Cartilajul se găsește pe suprafețele articulare ale oaselor, unde suprafața sa netedă ajută la prevenirea frecării. Discurile de cartilaj se găsesc între vertebrele coloanei vertebrale, aici cartilajul se găsește ca o pernă fermă ce absoarbe șocul și permite mișcarea.

Condroblastele:

sunt celule cartilaginoase ce produc fibre
aceste celule rămân la un moment dat înglobate în fibrele pe care le sintetizează şi devin celule inactive, numite condrocite

În matricea cartilajului se găsesc condrocitele sau celulele cartilajului. Nu există capilare în matricea cartilajului, astfel încât aceste celule sunt hrănite prin difuzie prin matrice printr-un proces lent.

Substanţa fundamentală a cartilajului:

este un amestec de consistență fermă
consistența se aseamănă cu a cauciucului
compusă din proteine şi proteoglicani (molecule proteice asociate cu molecule de carbohidrați)

Cartilajul:

nu conține vase de sânge
în majoritatea localizărilor din organism, este înlocuit treptat de os.

Cartilajul poate fi clasificat în:

hialin
elastic
fibros

Cartilajul hialin:

este localizat la extremitățile oaselor lungi, la nivelul urechii externe, scheletului fetal, nasului, laringelui, traheei şi bronhiilor
este cel mai des întâlnit țesut cartilaginos din organism, fiind şi cel mai puțin rezistent
la examinarea microscopică se observă condrocitele, cu o dispunere în spații sub numele de lacune

Cartilajul elastic:

conține fibre flexibile, întretăiate şi ramificate
este localizat în epiglotă, urechea externă şi trompa lui Eustachio
se deosebeşte de cartilajul hialin prin prezența fibrelor elastice ramificate

Cartilajul fibros:

este cel mai rezistent tip de cartilaj
conține fibre dense de colagen şi o cantitate limitată de substanță fundamentală
este localizat la nivelul simfizei pubiene, oaselor craniene şi la nivelul discurilor intervertebrale
are o mare rezistenţă la tensiune și predomină în zonele din organism care trebuie să suporte greutăți
poate fi localizat și în zona de ataşare a ligamentelor de oase
fibrele de colagen sunt dispuse în fascicule subţiri, aproximativ paralele și îi conferă acestui tip de țesut un aspect fibros granulos; printre acestea se găsesc condrocite

Osul

Țesutul osos:

este cel mai dur țesut conjunctiv
este format din celule, fibre de colagen şi o substanță fundamentală densă, mineralizată, denumită os

Matricea osului este formată din săruri anorganice de calciu și colagen și este puternică, dură și fixă. În diafizele oaselor lungi, cum ar fi femurul, osteocitele, matricea și vasele de sânge sunt în aranjamente foarte precise numite sistem haversian sau osteoni.

Osul:

este mult mai rezistent decât cartilajul deoarece conţine săruri anorganice de calciu şi fosfați
săruri anorganice de calciu şi fosfați îi conferă duritate şi capacitatea de a suporta greutăți
celulele osoase dispun de o rețea bogată vasculară, față de cele din cartilaj, care nu sunt vascularizate

Unele oase, cum ar fi sternul și osul pelvin, conțin măduvă osoasă roșie, țesutul hematopoietic primar care produce celule sanguine. Alte funcții ale țesutului osos sunt legate de rezistența matricei osoase. Scheletul susține corpul, iar unele oase protejează organele interne de leziunile mecanice.

Celulele care pot fi întâlnite în acest țesut sunt următoarele:

osteoblastele
osteocitele
osteoclastele

Osteoblastele:

sintetizează componentele osului
după sinteză, se transformă în celule mature, numite osteocite

Osteocitele:

sunt localizate în lacune
acestea sunt prezente în matricea osoasă

Osteoclastele, cu ajutorul celorlalte celule, pot resorbi şi remodela osul.

Substanța fundamentală:

este alcătuită în principal dintr-o substanță anorganică numită hidroxiapatită
hidroxiapatita este constituită din fosfat de calciu

Osul compact:

se mai numește și os dens
este localizat la nivelul diafizei oaselor lungi

Osul spongios:

este alcătuit dintr-o rețea de lamele osoase subțiri denumite trabecule(travee)
conține măduva roşie osoasă
este înconjurat la exterior de os compact
este localizat la nivelul epifizele oaselor lungi și în interiorul oaselor late

Unitatea structurală de bază a osului compact, la adulți, este osteonul.

Sângele

Sângele:

este un tip special de țesut conjunctiv, din cauza faptului că substanța sa fundamentală este lichidă
acest lichid nu este produs de către celulele sanguine, ci este preluat de organism din exterior, fiind suplimentat cu proteine sintetizate în principal de către ficat
serveşte drept mediu de transport pentru diverse nutrimente, gaze şi produse reziduale de la şi înspre celulă (locul unde se desfășoară unele procese de apărare a organismului)

Sângele este format din celule și plasmă; celulele reprezintă porțiunea vie. Matricea sângelui este plasma, care reprezintă aproximativ 52% până la 62% din volumul total de sânge din organism. Plasma conține săruri dizolvate, substanțe nutritive, gaze și produse reziduale.

Celulele sanguine sunt produse din celule stem din măduva osoasă roșie. Celulele sanguine sunt globule roșii, trombocite și cele cinci tipuri de globule albe: neutrofile, eozinofile, bazofile, monocite și limfocite. Limfocitele se maturizează și se divid în țesut limfatic, care formează splina, ganglionii limfatici și timusul.

Țesutul muscular și țesutul nervos

Țesutul muscular:

prezintă capacitatea de a exercita forţă
produce mişcare atunci când se contractă
celulele țesutului muscular sunt alungite, ceea ce le facilitează funcția contractilă
citoplasma acestor celule se mai numeşte şi sarcoplasmă, organitele celulare având şi ele denumiri corelate cu funcția lor de specializare

Țesutul muscular este specializat pentru contracție. Când celulele musculare se contractă, se scurtează și provoacă un anumit tip de mișcare. Există trei tipuri de țesut muscular: scheletic, neted și cardiac. Mișcările pe care le poate produce au scopuri diferite.

Ţesutul muscular scheletic:

poate fi ataşat de oase
se află sub control nervos conştient, motiv pentru care se mai numeşte şi muşchi voluntar
mai poate fi numit și muşchi striat, din cauza prezenței unor striații microscopice în citoplasma celulelor

Celulele musculare scheletice sunt cilindrice, au mai mulți nuclei și sunt striate sau în dungi. Striațiile sunt rezultatul aranjamentului precis al proteinelor contractante în interiorul celulelor.

Țesutul muscular scheletic formează mușchii care sunt atașați de oase. Acești mușchi sunt alimentați cu nervi motori și astfel se realizează mișcarea scheletului. Produc o cantitate semnificativă de căldură, ceea ce este important pentru a ajuta la menținerea temperaturii constante a corpului.

Țesutul muscular neted:

nu este asociat cu scheletul, ci cu organele interne
poate fi localizat în pereţii căilor respiratorii și urinare, ai vaselor de sânge și ai tractului digestiv
denumirea acestui muşchi reflectă absența striațiilor din citoplasma celulelor care-l alcătuiesc
nu necesită un control nervos voluntar pentru contracţie, fiind astfel un muşchi involuntar

Mușchiul neted poate fi numit și mușchi involuntar sau mușchi visceral. Celulele mușchiului neted au capete conice, un singur nucleu și nu au striații. Deși impulsurile nervoase provoacă contracții, acest lucru nu este ceva ce majoritatea oamenilor îl pot controla, de unde și numele de muschi involuntar.

În stomac și intestin, mușchiul neted se contractă în valuri numite peristaltism pentru a propulsa alimentele prin tractul digestiv. În pereții arterelor și venelor, mușchiul neted constrânge sau dilată vasele pentru a menține tensiunea arterială normală. Irisul ochiului are două seturi de fibre musculare netede pentru a contracta sau dilata pupila, ceea ce reglează cantitatea de lumină ce ajunge la retină.

Mușchiul cardiac:

este un muşchi striat
nu se află sub control voluntar
este localizat în peretele inimii
celulele cardiace sunt unite între ele prin intermediul unor grupări specializate de joncţiuni comunicante („gap”) denumite discuri intercalare

Celulele inimii și ale mușchiul cardiac sunt ramificate, au câte un nucleu și prezintă striații slabe. Membranele celulare prezintă discuri intercalate ce permit impulsurilor electrice ale contracției musculare să treacă rapid de la celulă la celulă realizând bătăile inimii într-o serie de contracții foarte precise de la camerele superioare la camerele inferioare.

Celulele mușchiului scheletic:

sunt striate
se află sub control voluntar

Celulele musculare netede nu au striații, însă cele cardiace au. Atât mușchiul neted cât şi cel cardiac sunt muşchi involuntari.

Mușchiul cardiac în principiu se numește miocard și formează pereții celor patru camere ale inimii. Funcția sa, constituie funcția inimii, de a pompa sângele. Contracțiile miocardului creează tensiunea arterială și țin sângele să circule în tot corpul, astfel încât sângele să își poată îndeplini numeroasele funcții.

Țesutul nervos

Țesutul nervos:

prezintă funcții legate de comunicare
recepţionează stimuli
transmite şi interpretează impulsuri nervoase

Țesutul nervos conţine două tipuri principale de celule:

celule de suport, numite celule nevroglice
celule specializate în generarea şi conducerea impulsurilor nervoase, numite neuroni

Există multe tipuri diferite de neuroni, dar toți au aceeași structură de bază. Corpul celular conține nucleul și este esențial pentru viața continuă a neuronului. Un axon este un proces (termenul de „proces” înseamnă „ceva care iese în afară”, o extensie celulară) care duce impulsurile departe de corpul celular; un neuron are un singur axon.

Neuronii:

au o formă aparte
prezintă numeroase prelungiri ce permit recepţionarea şi transmiterea stimulilor

Dendritele sunt procese care transportă impulsuri către corpul celular; un neuron poate avea mai multe dendrite. Un impuls nervos călătorește de-a lungul membranei celulare a unui neuron și este electric, locul unde neuronii se întâlnesc există un spațiu mic numit sinapsă, pe care un impuls electric nu îl poate traversa.

Neuronii senzitivi:

recepţionează impulsuri din mediul extern
transmit impulsurile către sistemul nervos central (encefal şi măduva spinării)

Neuronii intercalari:

se mai numesc și neuroni de asociație
interpretează stimulii
transmit răspunsul adecvat prin intermediul neuronilor motori

Neuronii motori:

transmit impulsuri pentru a obține un răspuns adecvat
au rol în transmiterea impulsurilor către muşchi şi glande

Țesutul nervos alcătuiește creierul, măduva spinării și nervii periferici. Fiecare dintre aceste organe are funcții foarte specifice.

Funcțiile țesutului nervos sunt reprezentate de:

simțirea și interpretarea senzației
inițierea mișcării
reglarea rapidă a funcțiilor corpului, cum ar fi ritmul cardiac și respirația
organizarea informațiilor pentru învățare și memorie

Bibliografie

Barbara Krumhardt Ph.D., I. Edward Alcamo Ph.D. (coordonatorul ediției în limba română – Prof. Dr. Angela Borda) – „Barron`s – Anatomie și Fiziologie Umană pentru admitere la facultățile de medicină”, editura University Press, Târgu Mureș, 2022;
Walter F. Boron, Emile L. Boulpaep, Leon G. Zăgrean – „Fiziologie Medicală”, ediția a treia, editura Hipocrate, București, 2017;
Guyton & Hall, editori Dr. Gh. P. Cuculici, Dr. Anca W. Gheorghiu – „Tratat de Fiziologie a Omului”, ediția a unsprezecea, editura Medicală Callisto, București;
Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu – „Biologie. Manual pentru clasa a XI-a”, editura Corint;
Keith L. Moore, Arthur F. Dalley II, Anne M. R. Agur – „Anatomie clinică: fundamente și aplicații”, ediția a șasea, editura Medicală Callisto, București, 2012;
Univ. Dr. Ludovic Seres-Strum, Prof. Univ. Dr. Klara Brînzaniuc, Asist. Univ. Dr. Cosmin Nicolescu, Asist. Univ. Dr. Remus Șipoș – „Neuroanatomie”, editura University Press, Târgu Mureș, 2006;
Stefan Silbernagl, Florian Lang – „Fiziopatologie”, ediția a doua, editura Medicală Callisto, București, 2011;
Fauci, Braunwald, Isselbacher, Wilson, Martin, Kasper, Hauser, Longo – „Harrison – Principiile medicinei interne”, Volumul 2, a doua ediție în limba română, editura Teora;
Michelle A. Clark, Richard Finkel, Jose A. Rey, Karen Whalen – „Lippincott – Farmacologie ilustrată”, ediția a cincea, editura Medicală Callisto, București, 2013;