Biostatistică
Rate de morbiditate
Incidența este numărul de cazuri noi care apar într-o populație într-o anumită perioadă de timp, exprimată ca probabilitatea de a dezvolta acea condiție în acea perioadă de timp
Prevalența este numărul de persoane cu o anumită afecțiune într-o perioadă dată de timp.
Rata de fatalitate a cazurilor este procentul de persoane cu o anumită boală care decedează într-o anumită perioadă de timp.
Riscul bolii
Riscul relativ (RR) reprezintă probabilitatea de a dezvolta boala într-un grup expus la un factor de risc specific comparativ cu probabilitatea de a dezvolta acea boală într-un grup neexpus.
Interpretarea valorii RR:
- RR > 1 sugerează o relație pozitivă între expunere și boală
- RR < 1 sugerează o relație negativă între expunere și boală
- RR = 1 nu sugerează nicio relație între expunere și boală
Raportul cotelor (OR – odds ratio) reprezintă probabilitatea expunerii în rândul pacienților care au o boală comparativ cu probabilitatea expunerii în rândul pacienților fără acea afecțiune.
OR estimează riscul relativ dacă prevalența este scăzută.
Calcularea riscului de boală
Riscul atribuibil (RA) este diferența dintre ratele de îmbolnăvire între populația expusă și cea neexpusă.
RA = (rata bolii la populația expusă)-(rata bolii la populația neexpusă)
Reducerea absolută a riscului (RAR) este diferența dintre rata bolii în urma tratamentului printr-o intervenție specifică.
RAR = (rata bolii în grupul martor)-(rata bolii în grupul de intervenție)
Numărul necesar pentru tratament (NNT) este numărul de pacienți care trebuie tratați pentru a salva un pacient.
Statistica testelor de diagnostic
Sensibilitatea este probabilitatea ca un test de screening să fie pozitiv la pacienții care au boala.
Testele de screening cu o sensibilitate mai mare de 80% sunt considerate acceptabile.
Rezultatele fals-negative apar atunci când pacienții care au boala obțin un rezultat negativ la test; acestea sunt aproximativ (1 – sensibilitatea).
Specificitatea este probabilitatea ca un test de screening să fie negativ la pacienții care nu au boala.
Testele de confirmare cu o specificitate mai mare de 85% sunt considerate acceptabile.
Rezultatele fals-pozitive apar atunci când pacienții care nu au boala obțin un rezultat pozitiv la test; acestea sunt aproximativ (1 – specificitatea).
Analiza testelor de diagnostic
Valoarea predictivă negativă (VPN) este probabilitatea ca un pacient cu un test negativ să nu aibă o boală.
Valoarea predictivă negativă (VPN) este probabilitatea ca un pacient cu un test negativ să nu aibă o boală.
Ratele de probabilitate măsoară performanța testelor de diagnostic și elimină dependența de prevalența bolii.
Acuratețea este performanța unui test de diagnostic luând în considerare numărul de rezultate reale.
Tipuri de erori
Ipoteza nulă afirmă că nu există nicio relație sau asociere între expunere și boală sau între tratament și răspuns.
Eroarea de tip I apare atunci când ipoteza nulă este respinsă, chiar dacă este adevărată, conducând la un rezultat fals-pozitiv.
Eroarea de tip II apare atunci când ipoteza nulă nu este respinsă, chiar dacă este falsă, conducând la un rezultat fals-negativ.
Riscul acestor erori scade odată cu creșterea dimensiunii eșantionului (și implicit cu creșterea puterii testului).
Semnificația statistică
Diferența detectabilă statistic între grupuri.
Valoarea probabilității (valoarea p):
- șansa unei erori de tip I care apare pentru un anumit rezultat
- atunci când p < 0,05, ipoteza nulă poate fi respinsă (indicând existența unei relații semnificative între grupuri)
Puterea unui studiu
Capacitatea unui studiu de a identifica o diferență reală între două grupuri.
Studiile cu putere insuficientă pot concluziona că două grupuri sunt egale, chiar dacă există o diferență statistică între ele (aceasta reprezintă apariția erorii de tip II).
Etică
Drepturile pacientului
Confidențialitatea:
- toate informațiile privind pacientul trebuie să rămână confidențiale între medic și pacient
- legea privind portabilitatea și responsabilitatea asigurărilor de sănătate (HIPAA – Health Insurance Portability and Accountability Act):
- toate procedurile de gestionare a informațiilor despre pacienți, facturare și înregistrări medicale trebuie să fie concepute astfel încât să protejeze confidențialitatea pacienților
- schimbul de informații despre pacient poate avea loc numai între furnizorii de servicii medicale implicați în îngrijirea pacientului respectiv
- confidențialitatea poate fi exceptată atunci când pacientul:
- acordă permisiunea medicului de a împărtăși informații cu alte persoane desemnate (familie etc.)
- suferă de o boală care trebuie raportată conform legii (raportată numai către instituțiile desemnate)
- este suspectat că ar avea tendințe suicidale sau criminale
- a suferit răniri cauzate de un atac armat sau alte răniri penetrante
- este un adolescent cu o afecțiune care ar putea fi dăunătoare pentru el însuși sau pentru alții
Raportarea publică:
- legea impune raportarea mai multor boli către departamentele de sănătate publică (inclusiv HIV, BTS, hepatite, boala Lyme, boli cu transmitere pe cale alimentară, meningită, rabie și tuberculoză)
- incapacitatea de a conduce, abuzul asupra copiilor și abuzul asupra persoanelor în vârstă trebuie raportate autorităților (cerințele legale exacte variază de la stat la stat)
Consimțământul informat:
- înainte de a efectua orice procedură sau tratament, pacientul trebuie să fie informat cu privire la scopul, riscurile și beneficiile potențiale ale tratamentului propus; de asemenea, trebuie să i se ofere informații despre tratamentele alternative și riscurile acestora, precum și despre riscurile asociate refuzului tratamentului
- consimțământul informat sau acordul părinților pentru minori nu sunt necesare în cazul terapiei de urgență (consimțământul implicit)
- atunci când un pacient nu este în măsură să ia o decizie, este necesar să se ia în considerare opinia unui reprezentant desemnat pentru a lua decizii în afara situațiilor de urgență
Dezvăluirea completă a informațiilor:
- pacienții au dreptul să fie informați despre starea lor medicală, prognostic, opțiunile terapeutice și eventualele erori medicale în îngrijirea lor
- dacă membrii familiei solicită un medic să ascundă informații de la pacient, medicii ar trebui să refuze solicitarea, cu excepția cazului în care se determină că dezvăluirea informațiilor ar putea dăuna semnificativ pacientului
Luarea decizie de către pacient
Competența:
- termenul „competență” se referă la capacitatea mentală a unui pacient de a lua decizii cu privire la îngrijirea medicală.; un pacient care nu are această capacitate poate fi declarat „incompetent” de către sistemul juridic
- pentru a fi considerat competent, un pacient trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
- să nu fie diagnosticat în prezent cu psihoză sau intoxicație
- să înțeleagă situația sa medicală
- să fie capabil să ia decizii care sunt în acord cu valorile sale anterioare
- deciziile medicale pentru minori (sub 18 ani) sunt luate de către părinți, cu excepția cazului în care s-a stabilit legal că acestea nu sunt în interesul superior al copilului
Împuternicire durabilă:
- este un document legal care desemnează o a doua persoană (de exemplu, un membru al familiei) drept factor de decizie delegat pentru probleme medicale
- persoana desemnată ar trebui să fie în măsură să ia decizii în conformitate cu valorile și preferințele pacientului
- valabilitatea acestuia poate varia în funcție de legislația statală
Testamentul:
- este un document scris care detaliază dorințele unui pacient în situații medicale specifice (de exemplu, resuscitarea, ventilarea, menținerea vieții în afecțiuni terminale)
- poate fi mai puțin flexibil decât împuternicirea durabilă în ceea ce privește acoperirea unor circumstanțe medicale diverse
Probleme legate de sfârșitul vieții
Ordinul de neresuscitare (DNR, do-not-resuscitate):
- este un tip de document sub formă de instrucțiune anticipată care detaliază îngrijirea în caz de comă, stop cardiac, demență severă și boală terminală
- DNR poate implica refuzul tuturor terapiilor nonpaliative sau poate restricționa doar utilizarea anumitor terapii specifice (cum ar fi ventilația, resuscitarea cardio-pulmonară, tuburi de alimentare, antibiotice etc.)
Suportul vital:
- pacienții competenți pot solicita retragerea măsurilor de suport vital în orice moment
- dorința de a primi sau retrage suportul vital poate fi descrisă într-un testament sau într-un ordin de instrucțiuni medicale anticipate (DNR)
- medicii pot înceta asistența respiratorie în cazurile în care nu există niciun testament și pacientul este incapabil să-și exprime decizia, dacă familia și medicul consideră că acest lucru este în conformitate cu ceea ce și-ar dori pacientul
Decesul asistat medical:
- sinuciderea asistată de medic apare atunci când medicul furnizează pacientului un mijloc pentru a-și pune capăt vieții
- eutanasia este administrarea activă de către medic a unui agent letal unui pacient pentru a pune capăt suferinței datorate unei afecțiuni
- sinuciderea asistată de medic (cunoscută și ca „ajutor medical pentru a muri”) este în prezent legală numai în California, Colorado, Districtul Columbia, Hawaii, Montana, Oregon, Vermont și Washington; eutanasia este ilegală în restul Statelor Unite ale Americii
Moartea:
- moartea cerebrală este definită ca absența ireversibilă a activității întregului creier (inclusiv trunchiul cerebral) la un pacient, care durează mai mult de 6 ore
- moartea cardiacă este considerată incapacitatea de a restabili o bătaie cardiacă spontană la un pacient asistolic:
- absența reflexelor de trunchi cerebral (nervi cranieni) (de exemplu, faringian, cornean și reflexele calorice)
- apneea atunci când pacientul este decuplat de la ventilator pentru o perioadă considerată suficientă pentru a produce o hipercarbie normală
- absența potențialelor evocate auditive de trunchi cerebral, absența circulației cerebrale la examinarea radiologică sau persistența liniei izoelectrice pe EEG
- aspectul pacientului nu poate fi explicat de o condiție medicală care mimează moartea
- absența hipotermiei sau intoxicației
- pentru a defini formal moartea unui pacient, poate fi folosită fie moartea cerebrală, fie cea cardiacă (nu sunt necesare ambele)
- pacienții hipoteremici trebuie încălziți până la o temperatură normală a corpului înainte ca decesul să poată fi declarat
Donarea de organe:
- pacienții se pot declara donatori de organe înainte de deces (de exemplu, prin testament sau permis de conducere)
- spitalelor care primesc finanțare de la Medicare li se cere să abordeze familia decedatului cu privire la donarea de organe
- pacienții sau familiile pot specifica exact ce organe pot fi donate
- organele pot fi considerate inadecvate pentru transplant în caz de neoplasm cu diseminare generalizată sau nevindecat, sepsis, compromiterea funcției organului, infecție sau boală specifică organului, hipotermie, infecție cu HIV, vârsta peste 80 de ani, hemoglobinopatie sau ischemie prelungită
