Sistemul reproducător

Aparatul genital feminin

Aparatul genital feminin este format din:

ovarul – glandă mixtă, având funcție atât exocrină (producerea ovulelor), cât și endocrină (secreția hormonilor estrogeni și progesteronului)
căile genitale – trompele uterine, uterul și vaginul
organele genitale externe

Ovarul

Localizare și caracteristici:

este situat în cavitatea pelviană și este un organ pereche
are o formă ovoidă turtită, cântărind aproximativ 6–8 g
dimensiuni: 3–5 cm în diametru
prezintă două fețe, două margini și două extremități
- fața laterală – este situată pe peretele lateral al cavității pelviene, ocupând fosa ovariană
- fața medială – este acoperită de pavilionul trompei uterine
- extremitățile superioară și inferioară – sunt fixate prin ligamente, care leagă ovarul de organele vecine

Structura ovarului

La suprafață:

este acoperit de un epiteliu simplu, sub care se află un strat conjunctiv numit albugineea ovarului

În interior:

se disting două zone principale:
- zona medulară – conține vase sangvine, limfatice și fibre nervoase vegetative
- zona corticală – conține foliculii ovarieni, aflați în diferite stadii de dezvoltare

Aceste structuri permit ovarului să își îndeplinească rolul dublu de maturare a ovulelor și secreție hormonală, esențial pentru funcționarea normală a sistemului reproducător feminin.

Foliculii ovarieni și ciclul ovarian

În structura ovarului se disting mai multe tipuri de foliculi ovarieni, aflați în diferite stadii de dezvoltare:

foliculii primordiali
foliculii primari
foliculii secundari (cavitari, evolutivi)
foliculii maturi (terțiari, de Graaf)

Evoluția foliculilor ovarieni:

în fiecare lună, începând cu pubertatea și până la menopauză, un folicul secundar evoluează și devine folicul matur (de Graaf), cel mai voluminos dintre foliculi
acesta conține în interior ovocitul, care va fi eliberat în timpul ovulației

Transformarea foliculului după ovulație:

după eliminarea ovocitului, foliculul matur se transformă în corp galben, care are rol secretor și produce progesteron, hormon esențial pentru menținerea unei eventuale sarcini
dacă nu are loc fecundația, corpul galben regresează, devenind corp alb (o formațiune cicatricială lipsită de activitate hormonală)

Vascularizația ovarului

Arterele ovariene:

artera ovariană – ramură a aortei abdominale
ramura ovariană din artera uterină – asigură un aport suplimentar de sânge

Venele ovariene:

vena ovariană dreaptă – se varsă în vena cavă inferioară
vena ovariană stângă – se deschide în vena renală stângă
o parte din sângele venos al ovarului ajunge și în vena uterină

Această vascularizație bogată este esențială pentru nutriția ovarului și pentru transportul hormonilor secretați către restul organismului.

Calea genitală

Trompele uterine

Trompele uterine sunt conducte musculo-membranoase care fac legătura între ovare și uter.

Caracteristici:

au o lungime de 7–12 cm
comunicarea cu uterul se face prin ostii uterine
extremitatea laterală prezintă un orificiu care se deschide în cavitatea abdominală
vascularizația trompelor uterine:
- asigurată de ramuri tubare provenite din artera ovariană și artera uterină
- venele urmează traiectul arterelor și se varsă în venele omonime

Uterul

Uterul este un organ musculos, cavitar, impar, situat în cavitatea pelviană, între vezica urinară și rect.

Localizare și structură:

se află între trompele uterine și vagin
are formă de pară, cu extremitatea mare orientată superior
prezintă trei segmente anatomice:
- corpul uterin – partea superioară, voluminoasă
- istmul uterin – porțiunea îngustă dintre corp și col
- colul uterin (cervixul) – partea inferioară, unde vaginul se inserează la extremitatea sa superioară.
structura peretelui uterin:
- perimetrul – tunică seroasă, prezentă doar la nivelul corpului uterin
- miometrul – strat muscular neted, cel mai gros strat al peretelui uterin
- endometrul – tunică mucoasă, stratul funcțional al uterului, care se modifică în timpul ciclului menstrual:

- - se îngroașă pentru a susține o eventuală sarcină
  - dacă fecundația nu are loc, se elimină prin sângerarea menstruală și se reformează în ciclul următor

Vascularizația uterului:

arterele uterine sunt ramuri ale arterei iliace interne
din artera uterină pornesc ramuri către:
- vagin
- trompe uterine
- ovare
venele uterine se varsă în vena iliacă internă

Aceste structuri asigură uterului nutriția și oxigenarea necesare atât pentru ciclul menstrual, cât și pentru susținerea unei eventuale sarcini.

Vaginul

Vaginul este un conduct musculo-conjunctiv, median și impar, cu o lungime de 7–9 cm.

Conexiuni anatomice:

extremitatea superioară – se inseră pe colul uterin
extremitatea inferioară (orificiul vaginal) → se deschide în vestibulul vaginal, delimitat de labiile mici

Structura vaginului:

stratul muscular – format din fibre musculare netede, care permit distensia în timpul actului sexual și nașterii
mucoasa vaginală – alcătuită din epiteliu pavimentos stratificat, adaptat pentru protecție și secreție

Vulva

Vulva reprezintă ansamblul organelor genitale externe și are forma unei fante sagitale, mărginită lateral de labiile mari și mici.

Labiile mari:

repliuri cutanate acoperite de tegument, prevăzute cu păr și glande sebacee mari
în partea anterioară se află un relief median acoperit de păr, numit muntele pubian (muntele lui Venus)

Labiile mici:

două cute simetrice, situate medial față de labiile mari.
vestibulul vaginal – spațiul dintre labiile mici, în care se deschid:
- uretra (anterior)
- vaginul (posterior)

Organele erectile ale vulvei:

clitorisul:
- situat median, având o lungime de 5–6 cm
- format din țesut erectil, fiind omolog penisului la bărbați
bulbii vestibulari:
- situați la baza labiilor mari
- participă la mecanismul excitației sexuale

Vascularizația vulvei:

artere – provenite din artera rușinoasă internă
vene – se varsă în vena iliacă internă

Aceste structuri asigură nutriția și funcționalitatea organelor genitale externe, fiind esențiale în mecanismele reproducerii și excitabilității sexuale.

Mamela

Mamela este alcătuită din glanda mamară și țesuturile moi care o înconjoară.

Glanda mamară:

este o glandă pereche, anexă a aparatului genital feminin
localizare: pe peretele toracic anterior, între coastele III–VII

Structură și funcție:

la femeia adultă, glandele mamare au o structură complexă, fiind influențate de hormoni precum estrogenii, progesteronul și prolactina
funcția principală este secreția laptelui, esențial pentru hrănirea nou-născutului

Importanță biologică și patologică:

pe lângă rolul nutritiv în perioada postnatală, glandele mamare sunt sediul unor multiple afecțiuni
cancerul mamar este una dintre cele mai importante afecțiuni patologice care pot afecta această structură, având un impact major asupra sănătății femeilor

Aceste aspecte fac din mamelă un organ esențial atât din punct de vedere funcțional, cât și clinic, necesitând monitorizare periodică pentru prevenirea și depistarea precoce a bolilor mamare.

Aparatul genital masculin

Aparatul genital masculin este alcătuit din:

testicul – glanda genitală masculină cu rol în producerea spermatozoizilor și secreția hormonilor androgeni
conducte spermatice – rețeaua de canale prin care spermatozoizii sunt transportați
prostată – glandă care contribuie la compoziția lichidului seminal
glande bulbouretrale – secreție de mucus pentru lubrifierea uretrei
organe genitale externe – penisul și scrotul

Testiculul

Testiculul este glanda genitală masculină, având două funcții esențiale:

spermatogeneza – formarea spermatozoizilor, care are loc în tubii seminiferi contorți
funcția endocrină – celulele interstițiale ale parenchimului testicular secretă hormonii androgeni, în special testosteronul, care:
- stimulează maturizarea organelor sexuale
- determină dezvoltarea caracterelor sexuale secundare masculine (ex. pilozitatea facială, vocea gravă, creșterea masei musculare)

Caracteristici anatomice ale testiculului:

masă – aproximativ 25 g
formă – ovoid turtit transversal
localizare – în bursa scrotală, un înveliș cutanat care îl protejează și menține temperatura optimă pentru spermatogeneză

Epididimul și conductele seminale:

epididimul – organ alungit, anexat testiculului, situat pe marginea posterioară a acestuia:
- are forma unei virgule
- conține canalul epididimar, care se continuă cu canalul deferent – principalul conduct de transport al spermatozoizilor

Învelișurile și structura testiculului:

albugineea testiculară:
- membrană conjunctivă alb-sidefie, rezistentă și inextensibilă
- menține tensiunea parenchimului testicular
parenchimul testicular:
- este divizat în 250–300 lobuli de septuri conjunctive
- fiecare lobul conține 2–3 tubi seminiferi contorți, unde are loc spermatogeneza

Aceste structuri asigură funcționarea optimă a testiculului, atât în producerea spermatozoizilor, cât și în secreția hormonilor androgeni.

Conductele spermatice

Căile spermatice sunt un sistem de conducte care transportă spermatozoizii și lichidul spermatic de la testicule până la uretră, unde sunt eliminați în timpul ejaculării.

Căile spermatice intratesticulare

Acestea sunt localizate în interiorul testiculului și includ:

tubii seminiferi contorți – locul în care se formează spermatozoizii (spermatogeneza)
tubii seminiferi drepți – segmentul care continuă tubii contorți și transportă spermatozoizii mai departe
rețeaua testiculară (rete testis) – sistem de canale situat în interiorul testiculului, unde spermatozoizii sunt preluați de căile extratesticulare

Căile spermatice extratesticulare

Acestea se află în afara testiculului și asigură transportul și maturarea spermatozoizilor:

canalele eferente – 10–15 canale care transportă spermatozoizii din rețeaua testiculară către epididim
canalul epididimar – localizat în epididim, unde spermatozoizii se maturizează și devin mobili
canalul deferent – continuarea canalului epididimar, transportă spermatozoizii spre baza prostatei
canalul ejaculator – format prin unirea canalului deferent cu canalul veziculei seminale, se deschide în uretră
uretra – conducta finală, prin care spermatozoizii și lichidul seminal sunt expulzați în timpul ejaculării

Vascularizația testiculului și epididimului:

artera testiculară – ramură din aorta abdominală, asigură aportul sanguin necesar funcționării testiculului și epididimului
venele testiculare – se varsă în vena cavă inferioară, contribuind la drenajul sanguin

Acest sistem de conducte permite transportul eficient al spermatozoizilor și pregătirea lor pentru fertilizare, fiind esențial pentru funcția reproductivă masculină.

Glandele anexe

Vezicula seminală:

organ pereche, situat deasupra prostatei, lateral de canalele deferente
funcție secretorie – secreția sa se adaugă lichidului seminal, contribuind la volumul și compoziția spermei
dimensiuni:
- lungime → 4–5 cm
- lățime → 2 cm

Prostata:

glandă exocrină impară, situată sub vezica urinară, în jurul uretrei
secreția sa participă la formarea spermei, oferindu-i proprietăți nutritive și protectoare pentru spermatozoizi
vascularizație:
- artera prostatică – ramură din artera iliacă internă
- sângele venos – colectat de vena iliacă internă

Glandele bulbo-uretrale (Cowper):

două glande ovoidale, de dimensiunea unui sâmbure de cireașă
se deschid în uretră
secretă un lichid clar și vâscos, asemănător celui prostatic, care lubrifiază uretra și neutralizează aciditatea înainte de ejaculare

Organele genitale externe

Penisul

Penisul:

organ genital și urinar, situat deasupra scrotului, anterior față de simfiza pubiană
alcătuit din:
- rădăcina penisului – fixată de oasele bazinului prin cei doi corpi cavernoși
- corpul penisului – porțiunea liberă, ușor turtită
- glandul – extremitatea anterioară, voluminoasă, ce conține orificiul extern al uretrei

Structura penisului:

organe erectile:

- doi corpi cavernoși – responsabili de erecție, prin umplerea cu sânge
- un corp spongios – protejează uretra și contribuie la rigiditatea penisului în timpul erecției

învelișurile penisului:

- acoperit de piele, care se continuă cu tegumentul scrotului și al regiunii pubiene

Vascularizația penisului:

artere – ramuri ale arterei rușinoase interne
vene – drenaj venos prin vena rușinoasă internă, care se varsă în vena iliacă internă

Această vascularizație bogată permite funcționarea normală a mecanismului erectil, esențial pentru reproducere.

Scrotul (bursele scrotale)

Scrotul este o structură cutanată care face parte din organele genitale externe masculine, având rolul de a proteja și menține temperatura optimă pentru testicule.

Caracteristici anatomice:

localizare: situat sub penis, conținând testiculele, epididimul și o parte a cordonului spermatic
structură: format din mai multe tunici concentrice, care sunt continuități ale peretelui abdominal anterior

Funcțiile scrotului:

protecția testiculelor – oferă un mediu sigur, protejând testiculele de traume și variații extreme de temperatură
termoreglarea testiculară – menține o temperatură optimă pentru spermatogeneză, care este mai mică cu 2–3°C decât temperatura corpului:
- aceasta este reglată de mușchiul cremaster, care ridică sau coboară testiculele în funcție de temperatura ambientală

Scrotul joacă un rol esențial în fertilitatea masculină, deoarece menținerea unei temperaturi optime este esențială pentru producerea spermatozoizilor viabili.

Fiziologia organelor de reproducere

Testiculul (gonada masculină) și ovarul (gonada feminină) sunt glande mixte, având:

funcție exocrină – producerea gameților (spermatozoizi și ovule)
funcție endocrină – secreția hormonilor sexuali (testosteron, estrogeni, progesteron)

Activitatea gonadelor devine evidentă la pubertate, când organismul atinge maturitatea sexuală. Aceasta este determinată de modificările secreției hormonilor gonadotropi (FSH și LH), care controlează dezvoltarea gonadelor, a caracterelor sexuale secundare și a comportamentului sexual.

Ovarul

Fiecare ovar conține câteva sute de mii de foliculi primordiali la naștere, însă doar 300–400 ajung la maturitate pe parcursul vieții reproductive, unul pe lună, între pubertate și menopauză.

Etapele ciclului ovarian

Durata medie a unui ciclu menstrual este de 28 de zile. Acesta se împarte în două perioade principale:

perioada preovulatorie (ziua 1–14):

- ovocitul trece prin diviziuni succesive, de la ovogonie (diploidă) la ovul matur (haploid)
- foliculul ovarian se dezvoltă, formând o cavitate plină cu lichid folicular

perioada postovulatorie (ziua 15–28):

- în ziua 14, foliculul matur se rupe și eliberează ovulul în cavitatea abdominală – ovulația
- ovulul este captat de trompa uterină
- foliculul rupt se transformă în corp galben, care secretă progesteron

Dacă nu are loc fecundarea, corpul galben involuează și se transformă în corp alb. Dacă ovulul este fecundat, corpul galben rămâne activ încă trei luni pentru menținerea sarcinii.

Reglarea hormonală a ciclului ovarian

Creșterea și maturarea foliculului ovarian sunt stimulate de:

FSH (hormon foliculostimulant) – stimulează dezvoltarea foliculilor ovarieni
LH (hormon luteinizant) – determină ovulația și formarea corpului galben

Mecanismul hormonal al ovulației:

hipofiza anterioară secretă LH în cantități mari cu 24–48 de ore înainte de ovulație
acest vârf de LH este esențial pentru eliberarea ovulului
creșterea LH este influențată de:
- estrogenii, care înainte de ovulație acționează prin feedback pozitiv, stimulând secreția de gonadotropine
- progesteron, secretat de celulele foliculare înainte de ovulație, poate contribui la creșterea LH

Fără vârful preovulator al LH, ovulația nu poate avea loc.

Ovogeneza: I. diviziune mitotică; II. diviziune meiotică; III. a doua diviziune mitotică; 1. ovogonie (diploidă); 2. ovocit primar (de ordinul I, diploid); 3. ovocit secundar (de ordinul II, haploid); 4. spermatozoid; 5. primul globul polar, degenerat; 6. zigot; 7. al doilea globul polar degenerat. (Biologie – manual pentru clasa a XI-a, Editura Corint, 2008, Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu)

Secreția hormonală a ovarului

Foliculii ovarieni și corpul galben produc hormonii sexuali feminini:

estrogeni (produși de foliculii ovarieni)
progesteron (secretat de corpul galben)

Acțiunea estrogenilor:

stimulează dezvoltarea organelor genitale feminine
favorizează creșterea mucoasei uterine și glandelor mamare
determină apariția caracterelor sexuale secundare feminine:
- dezvoltarea scheletului, activând osteoblastele și grăbind închiderea epifizelor (de aceea, creșterea la femei se oprește mai repede decât la bărbați)
- depunerea specifică a țesutului adipos subcutanat
- influențarea comportamentului sexual feminin

Rolul progesteronului:

menține mucoasa uterină pregătită pentru implantarea embrionului
favorizează menținerea sarcinii
secreția sa este stimulată de LH și prolactină

Dacă ovulul nu este fecundat, corpul galben involuează după 10 zile, iar secreția de progesteron scade, determinând începutul menstruației.

Dacă sarcina are loc, corpul galben rămâne activ timp de trei luni, după care rolul său este preluat de placentă.

Astfel, ciclul ovarian este un mecanism fin reglat hormonal, care asigură fertilitatea feminină și pregătirea organismului pentru o posibilă sarcină.

Ciclul menstrual și reglarea hormonală

În cazul în care fecundația nu are loc, ovulul se elimină în ziua a 19-a sau a 20-a a ciclului:

ziua 26 – secreția de progesteron și estrogeni scade brusc, determinând modificări în mucoasa uterină:
- apar modificări vasculare
- se produce necroză și hemoragie
- acestea duc la pierderea de sânge menstrual

Hormonii secretați în timpul sarcinii

În timpul sarcinii, hormonii estrogeni și progesteronul sunt secretați nu doar de ovar, ci și de:

corticosuprarenală
placenta

Acești hormoni mențin stabilitatea uterină și susțin dezvoltarea embrionului.

Reglarea secreției ovariene

Se face printr-un mecanism de feedback negativ hipotalamo-hipofizo-ovarian:

hipotalamusul – secretă GnRH (hormonul eliberator de gonadotropine)
hipofiza anterioară – eliberează FSH și LH
ovarul – produce estrogeni și progesteron, care acționează prin feedback negativ asupra hipotalamusului și hipofizei pentru reglarea secreției hormonale

Menopauza:

apare la 40–50 de ani și reprezintă încetarea ciclurilor menstruale.
ciclurile devin neregulate, iar ovulația se oprește progresiv
cauza principală – „epuizarea” ovarelor, care nu mai produc ovule și hormoni sexuali în cantități suficiente

Fertilitatea feminină și perioada fertilă:

ovulul rămâne viabil și poate fi fecundat timp de 24 de ore după ovulație
spermatozoizii pot supraviețui în tractul genital feminin timp de până la 72 de ore, deși majoritatea nu rezistă mai mult de 24 de ore
pentru ca fecundația să aibă loc, contactul sexual trebuie să aibă loc:
- cu o zi înainte de ovulație
- până la o zi după ovulație

Integrarea actului sexual la nivelul sistemului nervos:

impulsurile senzoriale sexuale sunt transmise către segmentele sacrate ale măduvei spinării
aceste impulsuri ajung apoi la encefal, unde sunt integrate în centrele nervoase superioare
reflexele implicate în reacțiile sexuale feminine sunt parțial reglate la nivelul măduvei lombare și sacrale

Astfel, funcția reproductivă feminină este reglată printr-un echilibru complex între hormoni, sistemul nervos și factori metabolici, influențând fertilitatea, ciclul menstrual și răspunsul sexual.

Testiculul

Testiculul are două funcții principale:

funcția spermatogenetică (exocrină) – producerea spermatozoizilor în tubii seminiferi
funcția endocrină – secreția hormonilor androgeni, în principal testosteron

Spermatogeneza

Procesul de formare a spermatozoizilor începe la pubertate și continuă pe tot parcursul vieții.

Se desfășoară în tubii seminiferi și implică mai multe etape:

diviziune ecuațională (mitotică) – din spermatogonii diploizi rezultă celule precursoare
diviziune reducțională (meiotica) – celulele se diferențiază în spermatozoizi haploizi

Maturarea și depozitarea spermatozoizilor:

spermatozoizii ajung în epididim, unde își dezvoltă capacitatea de mișcare.
de acolo, trec în ductul deferent, unde sunt depozitați
durata de viabilitate: aproximativ o lună
sunt eliminați prin ejaculare, împreună cu secrețiile veziculelor seminale și prostatei

Compoziția spermei

Sperma ejaculată în timpul actului sexual conține lichide provenite din:

epididim și canalul deferent – spermatozoizi
veziculele seminale – secreție nutritivă pentru spermatozoizi
prostata – secreție ce crește mobilitatea și fertilitatea spermatozoizilor
glandele bulbo-uretrale – secreție mucoasă lubrifiantă

Această combinație asigură un mediu optim pentru spermatozoizi, crescând șansele de fertilizare.

Spermatogeneza și rolul hormonilor în funcția testiculară

Spermatogeneza:

procesul de formare a spermatozoizilor este stimulat de FSH (hormon foliculostimulant), secretat de hipofiza anterioară
are loc în tubii seminiferi și presupune transformarea spermatogoniilor diploide în spermatozoizi haploizi, prin diviziuni succesive

Efectul numărului de spermatozoizi asupra fertilității:

volum normal de spermă ejaculată – aproximativ 3,5 mL
număr normal de spermatozoizi – 120 milioane/mL de spermă
sub 20 de milioane/mL – există riscul de infertilitate

Spermatogeneza: I. diviziune mitoticã; II. diviziune meiotică; III. a doua diviziune mitotică; 1. spermatogonie (diploidă); 2. spermatocit primar (de ordinul I, diploid); 3. spermatocit secundar (de ordinul II, haploid); 4. spermatide (haploide); 5. spermatozoid: a. cap; b. acrozom; c. piesă intermediară (gât); d. flagel; e. piesă terminală. (Biologie – manual pentru clasa a XI-a, Editura Corint, 2008, Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu)

Funcția endocrină a testiculului

Secreția internă:

celulele interstițiale Leydig din testicul secretă hormonii androgeni, în principal testosteronul
secreția testiculară include o cantitate redusă de estrogeni, dar aceștia nu au un rol semnificativ la bărbați

Rolul testosteronului

Testosteronul este un hormon lipidic cu structură sterolică și are multiple funcții:

dezvoltarea organelor genitale masculine
apariția și menținerea caracterelor sexuale secundare masculine:
- dezvoltarea scheletului și a masei musculare
- distribuția specifică a părului corporal și facial
- îngroșarea vocii
- repartiția țesutului adipos
efect anabolizant proteic, favorizând sinteza proteinelor și dezvoltarea masei musculare
menține tonusul epiteliului spermatogenic, asigurând producția continuă de spermatozoizi

Reglarea secreției de testosteron:

se face printr-un mecanism de feedback negativ, controlat de:
- LH (hormon luteinizant) – stimulează secreția de testosteron de către celulele Leydig
- creșterea nivelului de testosteron – inhibă secreția de LH, reducând astfel secreția testiculară

Tulburări ale secreției de testosteron:

hipersecreția – determină pubertate precoce
hiposecreția – poate duce la infantilism genital (dezvoltare insuficientă a caracterelor sexuale masculine)

Acest echilibru hormonal este esențial pentru dezvoltarea normală a sistemului reproducător masculin și pentru fertilitate.

Integrarea actului sexual masculin la nivelul sistemului nervos:

factori psihici – Joacă un rol important în inițierea actului sexual, însă nu sunt absolut necesari pentru desfășurarea acestuia
mecanisme reflexe intrinseci – actul sexual masculin este controlat de reflexe integrate la nivelul măduvei spinării, în segmentele sacrate și lombare

Activarea actului sexual masculin

Aceste mecanisme pot fi stimulate prin:

factori psihici – gânduri, emoții sau stimuli vizuali
stimulare directă – excitație tactilă a zonelor erogene
combinația ambelor – interacțiunea dintre stimulii externi și procesarea lor în sistemul nervos central

Această integrare neurofiziologică asigură desfășurarea actului sexual chiar și în absența controlului conștient, demonstrând că mecanismele reflexe joacă un rol esențial în răspunsul sexual masculin.

Sănătatea reproducerii

Planning familial

Cuplurile pot folosi metode contraceptive pentru a preveni temporar sau permanent o sarcină.

Avortul este o opțiune în cazurile în care metodele contraceptive au eșuat.

Sfatul genetic și consultul prenatal pot influența decizia unui cuplu de a concepe un copil.

Concepție și contracepție

Contracepția

Există mai multe metode contraceptive, fiecare având avantaje și dezavantaje, fără a oferi o garanție de 100%.

Metode temporare de contracepție:

contraceptive de barieră:

- prezervative
- diafragmă
- spermicide

contraceptive hormonale:

- anticoncepționale orale (estro-progestative)
- injecții cu progesteron
- implanturi subdermice cu progesteron

dispozitive intrauterine:

- steriletul

Metode definitive de contracepție (sterilizare):

vasectomia (bărbați) – secționarea canalelor deferente
ligatura trompelor uterine (femei) – blocarea trompelor uterine pentru a preveni fertilizarea
histerectomia – îndepărtarea chirurgicală a uterului, utilizată doar în cazuri medicale selecționate

Avortul:

este o metodă de întrerupere a unei sarcini nedorite, fie din motive medicale, fie din alte motive
poate fi indus medicamentos sau chirurgical

Evaluare genetică prenatală:

identifică persoanele cu risc crescut de a avea anomalii genetice sau de a naște copii cu afecțiuni genetice
sfatul genetic presupune analiza ultimelor trei generații și efectuarea unor teste specifice
unele teste sunt obligatorii în cazuri precum vârsta mamei peste 35 de ani

Concepția (fertilizarea):

are loc cu aproximativ 14 zile înainte de menstruație, imediat după ovulație
în această perioadă, mucusul cervical devine mai puțin vâscos, facilitând trecerea spermatozoizilor din vagin în uter
fecundația propriu-zisă se produce în trompa uterină, aproape de capătul acesteia, în apropierea ovarului
se formează zigotul, care se deplasează către uter, unde are loc implantarea și dezvoltarea embrionului

Aceste mecanisme asigură procesul natural al reproducerii, iar metodele contraceptive permit controlul fertilității în funcție de dorințele și condițiile fiecărui cuplu.

Sarcina și nașterea

Reproducerea este procesul biologic prin care se asigură perpetuarea speciei, prin producerea unor indivizi noi cu trăsături caracteristice speciei din care fac parte.

La om, funcția de reproducere include o serie de procese complexe, având ca rezultat:

fecundarea ovulului de către un spermatozoid
formarea produsului de concepție (zigotul)
dezvoltarea embrionului și fătului în uter, susținută de organismul matern printr-o serie de modificări biologice specifice sarcinii

Fecundația:

are loc în trompele uterine, unde spermatozoizii ajung în urma actului sexual
acest proces face parte din comportamentul sexual uman, care este complex și implică aspecte emoționale și afective

Fecundarea ovulului:

pentru fertilizare este necesar un singur spermatozoid
după pătrunderea acestuia în ovul:
- capul spermatozoidului își mărește volumul, formând pronucleul masculin
- pronucleul feminin (ovulul) și pronucleul masculin își aliniază cei 23 de cromozomi fiecare
- se formează un set complet de 46 de cromozomi (23 de perechi) în ovulul fecundat, care devine zigot

Determinarea sexului copilului:

sexul copilului este determinat de tipul de spermatozoid care fecundează ovulul
ovulul conține un cromozom X, iar spermatozoidul poate conține fie X, fie Y:
- dacă zigotul are doi cromozomi X (XX) – copilul va fi fată
- dacă zigotul are un cromozom X și unul Y (XY) – copilul va fi băiat

Astfel, spermatozoidul determină sexul copilului, iar fecundația reprezintă momentul esențial al începutului unei noi vieți.

Nașterea și lactația

Nașterea:

procesul prin care produsul de concepție ajuns la termen este expulzat din uter
durata gestației – aproximativ 280 de zile (9 luni)
mecanism – declanșat de contracțiile uterine, susținute de:
- musculatura peretelui abdominal
- diafragma
- alți mușchi implicați în expulzia fătului
coordonare – controlată de mecanisme umorale și nervoase

Lactația:

dezvoltarea sânilor începe la pubertate, sub influența estrogenilor din ciclul menstrual, care determină:
- creșterea stromei și a sistemului de ducte
- depunerea de grăsime, care oferă volum sânilor
în timpul sarcinii, țesutul glandular se dezvoltă complet, pregătindu-se pentru producția de lapte
estrogenii și progesteronul – esențiali pentru dezvoltarea sânilor, dar inhibă secreția de lapte

Hormonii implicați în lactație:

prolactina – stimulează secreția laptelui în alveolele glandei mamare
oxitocina – determină ejectarea laptelui prin ductele mamare în timpul alăptării

Reflexul de alăptare:

laptele nu curge continuu, ci este expulzat prin reflexe neurogene și hormonale
sugerea copilului stimulează eliberarea oxitocinei, care determină contracția ductelor galactofore și ejectarea laptelui

Astfel, lactația este un proces complex și fin reglat hormonal, asigurând nutriția optimă a nou-născutului și întărirea legăturii dintre mamă și copil.

Noțiuni elementare de igienă și patologie

. Anexitele:

reprezintă inflamația trompelor uterine și a ovarelor
sunt incluse în boala inflamatorie pelvină (BIP), o afecțiune frecventă la femeile tinere
complicații posibile:
- sarcini extrauterine
- infertilitate
- dureri pelvine cronice

Vaginitele:

denumire generală pentru infecții sau inflamații ale mucoasei vaginale și, uneori, ale vulvei
se caracterizează prin secreție vaginală anormală și disconfort

Cauze:

infecțioase:
- bacteriene (ex. vaginoza bacteriană)
- fungice (ex. candidoza vaginală)
- virale (ex. infecția cu HPV sau herpes genital)
hormonale:
- deficit de estrogen (ex. vaginita atrofică la menopauză)
inflamatorii:
- asociate cu alte afecțiuni sistemice

Prevenire:

utilizarea prezervativului
fidelitate și relații stabile
analize ginecologice periodice
igienă intimă adecvată

Adenomul de prostată:

este o afecțiune benignă caracterizată prin mărirea în volum a prostatei
apare frecvent la bărbații peste 50 de ani
efect – poate duce la obstrucția fluxului urinar, cauzând:
- dificultăți la urinare
- jet urinar slab
- nevoia frecventă de a urina, mai ales noaptea
- senzația de golire incompletă a vezicii urinare

Aceste afecțiuni pot fi prevenite și tratate prin controale medicale regulate, un stil de viață sănătos și tratament adecvat.

Bibliografie

Biologie – manual pentru clasa a XI-a, Editura Corint, 2008, Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu
„Biologie clasa a XI-a” – Autor: Alexandru Toma, Editura Corint
„Biologie clasa a XII-a” – Autor: Alexandru Toma, Editura Corint
„Biologie pentru admiterea la facultate” – Autor: Tatiana Duțescu Colintineanu, Editura Niculescu
„Anatomie și fiziologie umană pentru liceu” – Autor: Radu Constantinescu, Editura Niculescu
„Teste de biologie pentru admiterea la medicină” – Autor: M. V. Ionescu, Editura Medicală